Ministerul Finanţelor recunoaște că Moody’s a revizuit perspectiva de țară de la stabilă la NEGATIVĂ

Agenția de rating Moody’s a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3/A-3 pentru datoria pe termen lung și scurt în valută și în monedă locală și a modificat perspectiva de țară de la stabilă la negativă, a transmis, sâmbătă, Ministerul Finanţelor Publice, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, decizia agenției de reconfirmare a ratingului de țară are la baza potențialul de creștere economică solidă al României, chiar și în contextul pandemiei cu virusul SARS-CoV-2, precum și capacitatea instituțională moderată a statului român. Agenția apreciază că România are o economie mai mare și cu o creștere mai rapidă decât alte state din aceeași categorie de rating (Baa3).

Agenția de rating precizează că modificarea perspectivei a avut în vedere deteriorarea structurală a finanțelor publice, agravată de creșterea datoriilor pe termen lung ca urmare a reformei pensiilor adoptate în 2019, precum și deteriorarea poziției externe a României.

„Anunțul Moody’s confirma că prioritățile actuale ale Ministerului Finanțelor Publice, respectiv adoptarea și implementarea măsurilor fiscal-bugetare pentru combaterea crizei COVID-19 și relansarea economică a României sunt corecte și responsabile. Numai după adresarea acestei crize fără precedent vom putea vorbi despre consolidare fiscală”, a declarat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor Publice.

Factorii care pot conduce la o revenire a perspectivei de țară sunt îmbunătățirea colectării taxelor și impozitelor, reducerea cheltuielilor curente, însoțite de alte măsuri care ar influența pozitiv sustenabilitatea fiscală (creșterea cheltuielilor de investiții și reducerea constantă a deficitului de cont curent fiind amintite de agenție).

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare