Ministerul Finanțelor şi ANAF anunţă finalizarea aplicaţiei e-Transport, prin intermediul căreia sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul naţional ale bunurilor cu risc fiscal ridicat şi transporturile rutiere internaţionale de bunuri.
Aplicaţia a fost deja încărcată pe platformele Apple Store şi Google Play şi este în proces de avizare, urmând ca până la cel târziu 15 iulie 2024 să fie operaţională şi să poată fi descărcată de utilizatori.
În acest context, în perioada 15 iulie 2024 – 31 august 2024 aplicaţia este în perioada de testare a parametrilor tehnici. Astfel, facem precizarea că prevederile art. 13^1 lit. d) şi e) din OUG nr. 41/2022 se vor aplica începând cu data de 1 septembrie 2024.
Pentru monitorizarea transporturilor de bunuri, Sistemul RO e-Transport preia date din sistemele de poziţionare GPS, în situaţia în care autovehiculele de transport marfă sunt dotate cu astfel de sisteme. Pentru aceste situaţii, pe site-ul MF, pe pagina RO e-Transport au fost încărcate specificaţiile tehnice necesare.
În caz contrar, autovehiculele trebuie să fie dotate cu un dispozitiv de tip telefon mobil care utilizează tehnologii de poziţionare şi transmisie de date prin satelit, pe care este instalată aplicaţia, dezvoltată de CNIF.
Operatorul de transport rutier are obligaţia să asigure transferul datelor de poziţionare a vehiculului de transport care fac obiectul declaraţiei din sistem, pe toată durata traseului de transport al bunurilor care fac obiectul monitorizării prin RO e-Transport.
Precizări privind amânarea sancţiunilor pentru operatorii economici autorizaţi
În cadrul şedinţei de Guvern din 28 iunie 2024 s-a decis prin OUG 87/2024 amânarea aplicării sancţiunilor prevăzute de legislaţia e-Transport până la 1 ianaurie 2025, doar pentru operatorii economici autorizaţi potrivit prevederilor art. 38 din Regulamentul (U.E.) nr. 952/2013.
Măsura este necesară pentru evitarea unui blocaj la nivelul operatorilor economici autorizaţi care desfăşoară activităţi cu pondere semnificativă în economia naţională şi care efectuează în mod curent transporturi internaţionale de bunuri.
Sistemul RO e-Transport
Prin Sistemul RO e-Transport sunt monitorizate transporturile rutiere pe teritoriul naţional ale bunurilor cu risc fiscal ridicat şi transporturile rutiere internaţionale de bunuri, o componentă importantă în digitalizarea ANAF, prin care se urmăreşte creşterea capacităţii administrative de combatere a fraudei fiscale.
Sistemul RO e-Transport, prin mecanismele pe care le gestionează, va avea o contribuţie importantă la reducerea GAP-ului de TVA, prin monitorizarea transporturilor efectuate cu bunuri cu risc fiscal ridicat, urmărindu-se fiscalizarea tranzacţiilor comerciale şi creşterea încasărilor la bugetul de stat.
În vederea informării tuturor contribuabililor ce realizează transporturi naţionale cu risc fiscal ridicat şi transporturi internaţionale, Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală au elaborat Ghidul privind Sistemul national e-Transport, care este disponibil aici – https://bit.ly/3xTCZbL.