Ministerul Finanțelor spune că a realizat două jaloane înainte de termenul asumat prin PNRR

Ministerul Finanțelor a îndeplinit, înainte de termenul de 31 martie 2022, cele două jaloane asumate în cadrul componentei 8 – ”Reforma fiscală și Reforma sistemului de pensii”, reforma Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) prin digitalizare și le-a raportat deja coordonatorului național al Planului Național de Redresare și Reziliență.

”Implementarea riguroasă și eficientă a angajamentelor din PNRR reprezintă un obiectiv prioritar pentru România, iar Ministerul Finanțelor se află în prima linie în acest sens. Astfel, alături de colegii mei vom depune toate diligențele pentru îndeplinirea la timp a jaloanelor și țintelor asumate, precum și pentru implementarea măsurilor cuprinse în PNRR, din aria noastră de competență” , a subliniat ministrul Adrian Câciu.

Jalonul vizând intrarea în vigoare a cadrului legal pentru înrolarea contribuabililor persoane juridice în Spațiul Privat Virtual (SPV) a fost îndeplinit încă din 2021, prin aprobarea Ordonanței nr. 11/2021 pentru modificarea și completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală și reglementarea unor măsuri fiscale. Actul normativ mai sus menționat prevede obligativitatea persoanelor juridice de a se înregistra în Spațiul Privat Virtual (SPV).

În ceea ce privește jalonul privind operaționalizarea/aprobarea Planului comun de acțiune al Agenției Naționale de Administrare Fiscală și al Inspecției Muncii pentru prevenirea și limitarea fenomenului de evaziune a muncii la gri/negru, în data de 17.02.2022 a fost aprobat planul comun de acțiune al celor două instituții privind organizarea controalelor fiscale. Sunt vizați operatorii economici care prezintă un risc fiscal ridicat și, de asemenea, cei care prezintă un risc din perspectiva utilizării muncii subdeclarate/nedeclarate. Planul va fi defalcat pe tipuri de activități sezoniere, în cazul în care incidența riscurilor menționate este cunoscută a fi ridicată. Periodic, în baza analizelor rezultatelor obținute, planul va fi actualizat în funcție de rezultate.

Ministerul Finanțelor și-a asumat prin PNRR componenta 8 – „Reforma fiscală și Reforma sistemului de pensii”, cu un buget de 371,8 milioane de euro, iar prin îndeplinirea acestor jaloane reiterează angajamentul ferm pentru realizarea la termen și cu rigurozitate a reformelor pentru dezvoltarea României.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare