Victimele infracțiunilor pot solicita un avans din compensația financiară sub formă de voucher pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe țară, potrivit unui proiect al Ministerului Justiției, care precizeazîă ca banii vor putea fi primiţi de victime în 72 de ore de la momentul solicitării.
Ministerul Justiției a inițiat vineri procedura de consultare publică a Proiectului de H.G. privind aprobarea Metodologiei de emitere, distribuire și decontare a voucherelor destinate victimelor infracțiunii, pentru stabilirea cuantumului acestora, precum și a criteriilor de selectare a entităților publice și private înrolate în mecanismul de acordare și pentru completarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2009 privind organizarea şi funcționarea Ministerului Justiției.
„Proiectul operaționalizează prevederile Legii nr. 230/2022 de consolidare a ANABI, prin care a fost instituit Mecanismul naţional de susţinere a prevenirii criminalităţii, un fond care reutilizează în interes social activele confiscate în cadrul procesului penal. Conform proiectului, victimele infracțiunilor pot solicita un avans din compensația financiară sub formă de voucher pentru acoperirea nevoilor urgente, în limita unei sume echivalente cu 5 salarii de bază minime brute pe țară”, transmite Ministerul Justiției.
Voucherele vor fi acordate într-un termen de cel mult 72 de ore de la aprobarea cererii, anunţă Ministerul Justiţiei.
Introducerea acestui mecanism de compensare, sub formă de vouchere, va contribui la simplificarea acoperirii nevoilor urgente ale victimelor, de tipul cheltuielilor de hrană, cazare, transport, medicamente, materiale sanitare etc.