Ministerul Mediului: Fondurile disponibile în cadrul Programului Iluminat Public s-au epuizat în 7 minute

Fondurile disponibile în cadrul Programului Iluminat Public, lansat vineri dimineaţa, au fost rezervate integral în şapte minute de la deschiderea sesiunii de depunere a cererilor, a anunţat Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), pe pagina oficială de Facebook.

De vineri, începând cu ora 10:00, unităţile administrativ-teritoriale înscrise în Programul Iluminat Public au putut depune cererile de finanţare, împreună cu documentaţia aferentă, în aplicaţia informatică prin intermediul conturilor de utilizator create.

„Programul se adresează unităţilor administrativ-teritoriale organizate de la nivel de comună, oraş sau municipiu care pot beneficia de fonduri pentru îmbunătăţirea sistemului de iluminat public stradal prin folosirea unor tehnologii mai eficiente care să reducă semnificativ consumul de energie şi, implicit, factura publică”, precizează ministerul de resort.

Bugetul alocat acestei sesiuni de finanţare este de 500 de milioane de lei.

Finanţarea se acordă în procent de maximum 100% din cheltuielile eligibile ale unui obiectiv de investiţie şi în limita sumelor ce pot fi acordate pentru fiecare categorie de solicitanţi.

Astfel, pentru comune cu o populaţie de până la 5.000 de locuitori se acordă maximum un milion de lei, pentru comune cu o populaţie de peste 5.001 de locuitori – cel mult două milioane de lei, pentru oraşe (maximum trei milioane de lei), pentru municipii de rang 0 – Municipiul Bucureşti (cel mult 50 de milioane de lei), pentru municipii de rang I (maximum şase milioane de lei), iar pentru municipii de rang II – maximum cinci milioane de lei.

Potrivit sursei citate, înscrierile în aplicaţie se realizează în limita a 150% a bugetului alocat programului.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare