Guvernul a aprobat, în ședința de joi, o ordonanță de urgență care majorează semnificativ, de la 1 ianuarie 2019, valoarea indemnizațiilor prevăzute de Legea nr. 49/1991 pentru invalizii, veteranii şi văduvele de război.
„Documentul prevede creșterea indemnizațiilor pentru marii mutilaţi şi cei încadraţi în gradul I de invaliditate de la 259 la 1.500 lei lunar, pentru invalizii de război încadraţi în gradul II de invaliditate, de la 231 la 1.000 lei lunar și pentru cei încadraţi în gradul III de invaliditate, de la 196 lei la 900 lei lunar.”, conform unui comunicat de presă al Ministerului Muncii și Justiției Sociale.
Ministerul Muncii și Justiției Sociale a precizat că în cazul veteranilor de război și al văduvelor de război, dacă acestea din urmă nu s-au recăsătorit, majorarea este de la 161 la 600 lei lunar.
„Măsura de majorare adoptată de Guvern este una reparatorie, având în vedere că aceste indemnizații sunt în sumă fixă, se indexează, conform legii, în funcţie de rata inflaţiei, iar valoarea lor este foarte scăzută.”, conform sursei menționate.
„Este o recunoaștere, în An Centenar, a meritelor veteranilor noștri, fără efortul cărora România nu ar mai fi existat, astăzi, pentru a sărbători 100 de ani de la Marea Unire. Veteranii de război au transformat conceptul de apărare a țării într-un crez. Guvernul condus de doamna Viorica DĂNCILĂ, acum la ceas aniversar, acordă respect și recunoștință acestor eroi ai neamului românesc”, transmite ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius BUDĂI.
În prezent, în România sunt 7.027 veterani de război, din care de 103 sunt invalizi de război, 389 văduve de război și de 57.530 văduve de veterani de război.