Ministerul pentru Românii de Pretutindeni vine cu soluții pentru votul din Diaspora

​Ministrul românilor de pretutindeni, Natalia Intotero, a precizat, într-un comunicat de presă, ca discuțiile privind elaborarea, modificarea și completarea unui cod electoral în diaspora din cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului privind modificarea legilor electorale au intrat în linie dreaptă. 

“Hotărârea privind constituirea Comisiei Speciale comune a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 iunie, obiectivul acesteia fiind acela de a elabora propunerea legislativă privind desfășurarea procesului electoral în afara țării. Pe 24 iunie s-a reunit grupul de lucru interinstituțional destinat elaborării și modificării propunerilor legislative în materie electorală. 

Reprezentanți ai Guvernului și ai Parlamentului s-au așezat la aceeași masă pentru a veni cu un proiect de lege funcțional, un produs legislativ care să ofere românilor din diaspora posibilitatea exercitării dreptului la vot” , se arată în comunicatul de presă.

În acest sens, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni susține modificarea legislației electorale pentru a veni cu soluții cât mai eficiente în sprijinul românilor și a pus la dispoziția tuturor celor interesați o adresă de e-mail unde toți cei interesați pot trimite amendamente și propuneri.

“Am considerat că experții teoreticieni în materie electorală au nevoie de cei care cunosc cel mai bine problemele actuale și sunt în măsură să le remedieze, implicându-se activ și interactiv în elaborarea acestui proiect care are drept finalitate o Lege Electorală care să reprezinte drepturile și interesele tutror românilor de peste graniță.

Temele de discuție, din cadrul ședinței Comisiei speciale din 25 iunie, au vizat extinderea votului prin corespondență, introducerea votului prelungit, creșterea numărului de secții de votare, dar și alte soluții care să vină în sprijinul românilor din afara granițelor care doresc să-și exercite acest drept constituțional pe teritoriul altui stat”, se mai arată în sursa precizată. 

Proiectul de lege a intrat în dezbaterea comisiei pe 25 iunie 2019, iar noua lege va fi finalizată în prima săptămână a lunii iulie. Este foarte important ca noul Cod Electoral să fie operațional în cel mai scurt timp și să avem un produs legislativ care să ofere tuturor românilor plecați din țară șansa de a-și exercita dreptul constituțional la vot.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare