Ministerul Sănătăţii: 63 de decese la pacienţi cu COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore; 54 erau nevaccinaţi

Un număr de 63 de decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus – 43 de bărbaţi şi 20 de femei – au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care 27 anterioare intervalului de referinţă, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit sursei citate, dintre cele 63 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, cinci la categoria de vârstă 50-59 de ani, 12 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 10 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 35 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

59 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi, iar pentru 4 pacienţi decedaţi nu au fost raportate comorbidităţi până în prezent.

Din totalul de 63 pacienţi decedaţi, 54 au fost nevaccinaţi şi 9 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârste peste 60 de ani. Toţi pacienţii vaccinaţi care au decedat prezentau comorbidităţi.

Până în prezent, 64.581 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare