Ministerul Sănătăţii: 70 de decese la pacienţi cu COVID-19 raportate în ultimele 24 de ore; 58 erau nevaccinaţi

Un număr de 70 de decese la pacienţi infectaţi cu noul coronavirus – 37 bărbaţi şi 33 femei – au fost raportate în ultimele 24 de ore, dintre care 10 anterioare intervalului de referinţă, a informat, joi, Ministerul Sănătăţii.

Potrivit MS, dintre cele 70 decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, trei la categoria de vârstă 40-49 de ani, patru la categoria de vârstă 50-59 de ani, 16 la categoria de vârstă 60-69 de ani, 16 la categoria de vârstă 70-79 de ani şi 30 la categoria de vârstă peste 80 de ani.

Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienţi care au prezentat comorbidităţi.

Din totalul de 70 pacienţi decedaţi, 58 au fost nevaccinaţi şi 12 vaccinaţi. Pacienţii vaccinaţi aveau vârsta cuprinsă între 35-90 ani.

Până în prezent, 64.226 de persoane diagnosticate cu infecţie cu SARS-CoV-2 au decedat în România.

Sursa: PRESSONLINE

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare