Ministerul Sănătății cumpără vaccinuri BCG în valoare totală de până la 155 de milioane de lei

Ministerul Sănătăţii anunţă pe SICAP trei licitaţii pentru achiziţia de vaccinuri BCG, împotriva hepatitei B şi diftero – tetano – pertussis acelular, în valoare totală de până la 155 de milioane de lei.

Ministerul vizează achiziţia a 400.000 de doze de vaccin BCG, cu o valoare totală estimată la 2.532.000 lei. Contractul va avea o durată de şase luni, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 26 iulie.

În ce priveşte a doua licitaţie, cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 130.000 doze de vaccin hepatitic B pediatric şi maxim 954.000 doze, la o valoare totală estimată între 3.109.600 – 22.819.680 lei.

Durata contractului este de patru ani, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 27 iulie.

În ce priveşte furnizarea vaccinului combinat diftero – tetano – pertussis acelular (DTPa), adsorbit, cu conţinut scăzut de antigene, frecvenţa atribuirii contractelor subsecvente este semestrială şi în funcţie de necesităţile autorităţii contractante şi de disponibilitatea fondurilor necesare achiziţiei. Cantitatea care face obiectul acordului cadru este de minim 200.000 doze, respectiv maxim 820.000 doze, la valori totale estimate între 32.192.000 – 131.987.200 lei.

Durata contractului este de patru ani, iar termenul limită pentru primirea ofertelor este 28 iulie.

În vederea evaluării celor trei licitaţii, preţul ofertelor reprezintă 80%, iar termenele de livrare ofertate 20%.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare