Ministerul Sănătății: Peste 34% dintre paturile alocate la nivel naţional pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus sunt ocupate

34,05% dintre paturile alocate la nivel naţional pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus sunt ocupate, iar săptămâna viitoare toate şcolile îşi menţin activitatea cu prezenţă fizică, a declarat joi secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

„În acest moment vorbim de un grad de ocupare al paturilor de 34,05% la nivel naţional. Înseamnă că săptămâna viitoare toate şcolile îşi menţin activitatea în formatul normal deschis, nedepăşindu-se acest nivel de 75%”, a spus Baciu.

Potrivit acestuia, la nivel judeţean gradul de ocupare a paturilor variază între 9% şi 68%.

Secretarul de stat în MS a afirmat că până în prezent sunt operaţionale la nivel naţional 205 centre de evaluare.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare