Ministerul Turismului a semnat un contract cu finanțare de la UE pentru digitalizarea activităţii instituţiei

Ministerul Turismului a semnat un contract de finanţare din fonduri europene nerambursabile în data de 9 octombrie privind eficientizarea activităţilor de autorizare şi control, dar şi digitalizarea activităţii instituţiei şi, în acelaşi timp, pentru crearea registrelor electronice privind unităţile de cazare clasificate, agenţiilor de turism, patrimoniului turistic, dar şi cel al numărului de turişti cazaţi în unităţile de cazare din România.

„Este necesar ca la nivelul Ministerului Turismului să existe o evidenţă electronică a turiştilor care ajung în unităţile de cazare de pe întreg teritoriul ţării noastre. Practic, fişa de cazare completată de fiecare persoană care ajunge într-un hotel sau o pensiune va fi transformată într-una electronică şi va fi raportată Ministerului Turismului. Astfel, vom avea date concrete privind circulaţia turistică din ţara noastră. În schimb, colectarea de date nu va aduce atingere legislaţiei privind protecţia datelor personale”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

El mai spune că ministerul va primi doar date legate de naţionalitatea turistului, locaţiile în care s-a cazat, vârsta, respectiv durata sejurului din România, fără a fi colectate şi date privind nume, prenume, cod numeric personal sau alte date personale.

trif

„Mai mult decât atât, acest proiect ne acordă posibilitatea de a avea registre electronice complete şi în ceea ce priveşte unităţile de cazare clasificate, dar şi a obiectivelor turistice din întreaga ţară. România va putea, astfel, să îşi creioneze strategii concrete din punct de vedere turistic bazate pe informaţii reale şi colectate în timp util”, a ai declarat ministrul  Bogdan Trif.

De asemenea, acest proiect presupune consolidarea capacităţii Ministerului Turismului de a asigura calitatea şi accesul la serviciile publice prin implementarea unui sistem informatic integrat pentru gestionarea online şi în timp real a tuturor categoriilor de autorizaţii emise.

Proiectul este în valoare de 11,8 milioane de lei, finanţat în cadrul Programului Operaţional Capacitate Administrativă, Componenta IP12/2018 – Sprijin pentru acţiuni de consolidare a capacităţii autorităţilor şi instituţiilor publice centrale.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare