Miniştri şi diplomaţi care au participat la o reuniune consacrată Balcanilor de Vest, în ajunul Conferinţei de la Munchen, au atenţionat că Europa trebuie să se implice mai ferm în regiune, înainte să o facă alte ţări cum sunt China şi Rusia, relatează Hina, scrie Agerpres.
La reuniunea desfăşurată joi în capitala bavareză au luat parte, pe lângă şefi ai diplomaţiilor din state balcanice, Înaltul reprezentant al comunităţii internaţionale pentru Bosnia-Herţegovina, Christian Schmidt, şi fostul ambasador american în Bosnia-Herţegovina Eric Nelson.
Deşi tema reuniunii a fost Balcanii de vest, discuţiile s-au concentrat asupra situaţiei din Bosnia-Herţegovina. Dezbaterile au avut loc în baza aşa-ziselor reguli Chatham House, care permit participanţilor să folosească informaţiile primite, dar fără a dezvălui identitatea vorbitorilor sau a celorlalţi participanţi, menţionează Hina.
Participanţii la reuniune au convenit că în prezent Balcanii se află la o răscruce şi că instabilitatea în această zonă are repercusiuni asupra securităţii întregii Europe.
Unul dintre vorbitori a subliniat că Bosnia-Herţegovina se află într-una din cele mai profunde crize de la sfârşitul războiului, în 1995, cu o polarizare în creştere, iar capacitatea UE de a-şi promova valorile şi de a apăra regiunea de implicarea unor terţi este pusă sub semnul întrebării, populaţia ţării resimţind o „oboseală” faţă de procesul de integrare europeană, în pofida asistenţei financiare şi tehnice europene.
Potrivit unui alt participant, Bosnia ar fi trebuit deja primită în UE; acesta a avertizat totodată că, dacă va continua, criza din această ţară se poate extinde în întreaga Europă.
Rolul ţărilor occidentale nu este de a determina viitorul statelor balcanice, ci de a le susţine aspiraţiile, iar întrucât în geopolitică nu poate exista vacuum, terţe puteri cum sunt China sau Rusia pot interveni acolo unde găsesc teren liber, s-a subliniat în cadrul reuniunii.
Europa trebuie să prevină o repetare a ororilor din anii 1990, au mai atenţionat participanţii.
Un alt vorbitor a remarcat, pe de altă parte, că deşi sunt nemulţumiţi, cetăţenii balcanici nu emigrează în Rusia şi China, ci în Europa, iar un motiv de nemulţumire este şi faptul că Europa nu se apropie de ei.
sursa: AGERPRES