Miniştrii de Finanţe din zona euro se întâlnesc pentru a discuta cele mai recente evoluţii economice

Miniştrii de Finanţe din zona euro se întâlnesc luni seară pentru a discuta cele mai recente evoluţii economice şi, potrivit unor oficiali implicaţi în pregătirea acestei reuniuni, îşi vor exprima optimismul cu privire la perspectivele de creştere, deoarece economia a învăţat să se adapteze la pandemie pe parcursul ultimilor doi ani, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Apariţia variantei Omicron a coronavirusului a înmulţit îngrijorările în rândul unor economişti că economia Europei ar putea să se îndrepte spre o nouă carantină, după o evoluţie cu suişuri şi coborâşuri începând din 2020.

Însă un oficial de rang înalt implicat în pregătirea reuniunii de luni, la care vor fi prezenţi şi reprezentanţi ai Fondului Monetar Internaţional pentru a prezenta opinia FMI cu privire la economia zonei euro, susţine că noua variantă Omicron a crescut incertitudinea dar nu a modificat imaginea de ansamblu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare