Miniștrii USR PLUS își vor depune demisiile din Guvern, fiecare, după cum va considera, a spus Ionuț Moșteanu, purtătorul de cuvânt al USR PLUS.
„Va fi o discuție în cursul zilei de azi, cu siguranță. Vom vedea ce se mai întâmplă în plan politic. Este o întâlnire la Cotroceni, vom vedea, poate în al 13-lea ceas și într-un moment de responsabilitate față de țară a celor doi oameni de stat, Florin Cîțu va face un pas în spate și toată lumea se întoarce la treabă, vine un premier din partea PNL, votăm în câteva zile și dăm drumul la treabă”, a declarat liderul deputaților USR PLUS la Parlament.
BREAKING NEWS Klaus Iohannis l-a chemat pe Florin Cîțu pentru a discuta despre criza din coaliție
Președintele Klaus Iohannis va discuta cu premierul Florin Cîțu, de la ora 12:30, la Palatul Cotroceni, despre criza politică din interiorul coaliției de guvernare.