Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu întâlnire cu reprezentanții ONU

Ministrul Afacerilor Externe, Luminiţa Odobescu, i-a primit vineri, în vizită de curtoazie, pe reprezentanţii a patru agenţii şi fonduri specializate ale ONU în România – Anna Riatti, reprezentanta Fondului Naţiunilor Unite pentru Copii (UNICEF), Caroline Francoise Clarinval, reprezentanta Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Pablo Zapata, reprezentantul Agenţiei ONU pentru Refugiaţi (UNHCR), Mircea Mocanu, reprezentantul Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM).

În cadrul discuţiilor, ministrul Odobescu a reafirmat angajamentul României de a susţine principiile ONU, ordinea internaţională bazată pe reguli şi multilateralismul eficient. Ea a exprimat aprecierea faţă de activitatea celor patru agenţii ONU în România în derularea unor acţiuni cu un important impact la nivel social şi umanitar, în domenii relevante pentru statul român şi la nivel global: sănătatea publică, protecţia copiilor, a refugiaţilor, gestionarea migraţiei, precizează MAE, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform sursei citate, Luminiţa Odobescu a reiterat „rolul activ asumat de România în cadrul ONU de actor implicat în consolidarea securităţii internaţionale şi în contracararea impactului negativ al consecinţelor agresiunii Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei”.

În context, a fost evocată implicarea României, alături de agenţiile şi fondurile specializate ONU, în gestionarea situaţiei umanitare şi în asigurarea securităţii alimentare a celor mai vulnerabile categorii de populaţii, la nivel global. Oficialul român a reafirmat continuarea sprijinului multidimensional pentru Ucraina atât timp cât va fi necesar şi a prezentat principalele măsuri de asistenţă acordate de autorităţile române refugiaţilor ucraineni, precum şi pentru facilitarea tranzitului de cereale din Ucraina.

ONU este prezentă în România din 1970, când a fost înfiinţat, la Bucureşti, Centrul de Informaţii al Organizaţiei Naţiunilor Unite.

Iniţiativa creării unor „Case ONU” în statele membre în care sunt reprezentate diverse agenţii, programe şi fonduri ale sistemului ONU a aparţinut fostului secretar general al ONU Kofi Annan, la începutul anilor 2000. „Casa ONU” de la Bucureşti a fost inaugurată în 2003. În prezent, găzduieşte o serie de reprezentanţe ale agenţiilor specializate, fondurilor şi programelor din sistemul ONU: Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii – UNICEF; Organizaţia Mondială a Sănătăţii – WHO/OMS; Agenţia Naţiunilor Unite pentru Refugiaţi – UNHCR; Organizaţia Internaţională pentru Migraţie – OIM/IOM.

Din 2022, în România este prezent Programul Alimentar Mondial din cadrul ONU, care desfăşoară activităţi în beneficiul refugiaţilor ucraineni.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare