Ministrul Afacerilor Externe, vizită de lucru în Letonia. Pentru ce a pledat Bogdan Aurescu

Ministrul Bogdan Aurescu a participat, la Riga, în Letonia, la reuniunea miniştrilor de Externe din statele membre ale NATO, unde a pledat pentru un nou concept strategic, adaptat la provocările actuale, şi pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe întreg flancul estic, informează Ministerul Afacerilor Externe, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri de MAE, programul primei zile a reuniunii a inclus două sesiuni de lucru, ambele în format aliat.

În prima sesiune, miniştrii aliaţi de Externe au discutat despre evoluţiile curente din vecinătatea estică a NATO şi la Marea Neagră, exprimându-şi îngrijorarea cu privire la înrăutăţirea situaţiei de securitate. Şeful diplomaţiei române a evidenţiat implicaţiile acestor evoluţii asupra stabilităţii întregii regiuni euroatlantice. Ministrul Bogdan Aurescu a subliniat, în contextul deteriorării situaţiei de securitate din regiune, necesitatea continuării eforturilor susţinute pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe întreg flancul estic, de la nord la sud, într-o manieră coerentă, echilibrată şi unitară, inclusiv la Marea Neagră.

În context, a susţinut intensificarea sprijinului şi asistenţei pentru partenerii estici ai Alianţei şi a pledat pentru continuarea politicii „uşilor deschise” a NATO, precizează MAE.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare