Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu: Acest minister are 35.000 de cadre ‘pierdute’ în ultimii ani

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a afirmat, luni, că ministerul pe care îl conduce a „pierdut” în ultimii ani 35.000 de cadre.

Afirmaţia a fost făcută în cadrul conferinţei de presă după accidentul rutier petrecut în localitatea 2 mai în care doi tineri au murit şi alţi trei au fost răniţi.

Întrebat de jurnalişti unde este veriga slabă, astfel încât legea să fie aplicată, Predoiu a răspuns:”Sunt mai multe verigi slabe – lipsa de resurse umane, acest minister are 35.000 de cadre ‘pierdute’ în ultimii ani, pregătirea profesională, stabilitatea acestor profesii, perspectiva pe termen lung, ghid de carieră, statut modernizat, dotări tehnice. Sunt numai şapte lucruri în care trebuie să lansăm în reconstrucţia acestui patrimoniu instituţional logistic şi normativ ca să repunem poliţia (…) pe un standard pe care ni-l dorim cu toţii”.

El a adăugat că există suficientă legislaţie, iar resursele pot fi alocate într-un an bugetar.

Cu privire o eventuală demitere a şefului IPJ Constanţa, Constantin Glugă, Predoiu a declarat că nu va avea ezitări dacă se va impune în urma controlului.

„Dacă se va impune în urma acestui control, nu o să am ezitări nici cu privire la acel şef, nici cu privire la alţi şefi, dar, deocamdată, vreau să aştept acest control, vreau să lucrez pe procedură, pe lege, profesionist, astfel încât orice decizie voi lua să fie în afara oricărei critici şi să meargă către rezolvarea problemei, nu către un paleativ”, a spus ministrul de Interne.

Doi tineri au decedat şi alţi trei au fost răniţi sâmbătă dimineaţă, după ce un şofer a intrat cu maşina într-un grup de pietoni pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche.

”La data de 19 august, în jurul orei 5,25, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe DN 39, în apropierea localităţii Vama Veche, a avut loc un accident rutier. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe DN 39 şi ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă”, informa IPJ Constanţa.

În urma accidentului rutier, au decedat la faţa locului o tânără, de 20 de ani, şi un tânăr, de 21 de ani.

De asemenea, au mai fost răniţi doi băieţi – de 19 ani, respectiv 20 de ani – şi o fată, de 20 de ani.

Ulterior producerii accidentului, conducătorul auto a părăsit locul faptei, fiind depistat de poliţişti, la scurt timp, în staţiunea Vama Veche, unde a fost testat cu aparatul drugtest, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină, amfetamină şi metamfetamină.

Totodată, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare