Ministrul Agriculturii: „Au scăzut prețurile și deja ne gândim la sărbătorile de iarnă”

Potrivit ministrului Agriculturii, Florin Barbu, în supermarketuri pot fi observate ușor etichetele colorate care arată vechiul și noul preț, potrivit antena3.ro.

„Au scăzut prețurile și la cozonac și la drojdie și deja ne gândim la sărbătorile de iarnă, de anul acesta, când vom cumpăra produse românești mai ieftine”, arată Florin Barbu.

Acesta amintește că Ordonanța privind prelungirea adaosului comercial cu încă trei luni, pentru 21 de produse, este rezultatul discuțiilor cu reprezentanții supermarketurilor „care au înțeles și au sprijinit demersul nostru de a proteja puterea de cumpărare a românilor și de a sprijini familiile cu venituri medii și mici”.

Guvernul a adoptat la finalul lui octombrie ordonanța care prevede prelungirea cu trei luni a perioadei în care se aplică limitarea adaosului comercial, „având în vedere că urmează perioada de iarnă, când cheltuielile cu utilitățile în locuințe și gospodării cresc și, ținând cont de faptul că în perioada sărbătorilor de iarnă nevoia de consum crește, iar bugetul destinat cumpărăturilor vizează cu preponderență achiziția de alimente”.

Actul normativ prevede și extinderea listei cu produse agricole și alimentare cu următoarele produse: carne tocată, usturoi, orez, bulion de roșii, cozonac, margarină, drojdie, smântână și pere.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare