Ecopolitic.ro Descarcă gratuit aplicația
Descarcă

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu: Deblocăm finanțarea pentru fermierii români! Lucrăm la două programe de creditare, după modelul celor din 2024

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, anunță că se lucrează la deblocarea finanțării pentru fermierii români, prin două programe de creditare, după modelul celor din 2024.
  • ”Deblocăm finanțarea pentru fermierii români! Lucrăm la două programe de creditare, după modelul celor din 2024, cu o dobândă fixă de 1,90%, iar costurile cu ROBOR și celelalte comisioane vor fi suportate de Ministerul Agriculturii. Astfel, vrem să le oferim fermierilor acces mai ușor la creditele de care au nevoie pentru a-și continua activitatea și pentru a investi în dezvoltarea fermelor.

Am prezentat această măsură în cadrul Conferinței Naționale „Agri4Future România – Obiectiv 2035”, organizată de Clubul Fermierilor Români la care am transmis și un mesaj clar sistemului bancar din România și anume acela de a fi alături de fermieri și atunci când le este greu, nu doar când lucrurile merg bine!

Totodată, susțin păstrarea celor doi piloni ai Politicii Agricole Comune: subvențiile pentru fermieri și fondurile destinate dezvoltării, pentru că România are nevoie de ambele forme de sprijin.

Nu putem condiționa mâncarea românească de jaloane și de ținte, așa cum nu putem risca să pierdem fonduri europene importante pentru zootehnie și industria alimentară”, a transmis ministrul Barbu.

Proiectul jurnalistic ecopolitic.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.

Depinde și de tine să susții o presă independentă.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare