Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit cu reprezentanţii băncilor comercial

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, s-a întâlnit cu reprezentanţii băncilor comerciale pentru a identifica soluţii optime în vederea implementării schemelor de sprijin pentru sectorul agroalimentar, din fonduri europene, prin intermediul instituţiilor finanţatoare, odată cu adoptarea cadrului legal în acest domeniu.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, întâlnirea a avut loc în 30 septembrie şi au participat, alături de ministru, secretarul de stat Ion Găman şi consilierul personal Veronica Toncea.

De asemenea, la întrevedere a participat conducerea Fondului de Garantare a Creditului Rural (FGCR) şi cea a Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii (FNGCIMM).

„Am văzut în bănci sprijinul cel mai sigur şi cel mai puternic pentru că acestea sunt bine ancorate în agricultura României, sunt legate organic de folosirea banilor europeni pe care îi avem prin subvenţii, care nu sunt puţini. Din totalul banilor care vin în agricultura Ţării Româneşti 75% vin din fonduri europene şi i-am putut folosi împreună, generând rezultate economice valoroase. Programele în discuţie sunt benefice şi trebuie implementate, vă rugăm să ne fiţi alături pentru a ajuta la binele acestui sector care joacă un rol important în economia ţării”, a declarat ministrul Petre Daea în cadrul întâlnirii.

Oficialul MADR a atras atenţia asupra termenelor scurte de implementare până la finalul anului ale celor două programe Rural Invest şi Agro IMM Invest şi a necesităţii de a elimina obstacolele administrative astfel încât, pe baza legală existentă şi mecanismele create, cu ajutorul eforturilor comune, să putem accesa fondurile pentru a susţine fermierii care au nevoie de resurse şi au în plan obiective de investiţii care să creeze valoare adăugată.

„Scopul întâlnirii a vizat identificarea soluţiilor optime pentru implementarea schemelor de sprijin pentru sectorul agroalimentar, din fonduri europene, prin intermediul instituţiilor finanţatoare, odată cu adoptarea cadrului legal în acest domeniu: OUG 99/2022 privind aprobarea schemei de ajutor de stat IMM Invest Plus cu referire la Agro IMM Invest şi Rural Invest, OUG 112/2022 privind instituirea unor măsuri pentru stimularea investiţiilor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile în domeniul eficienţei energetice şi OUG 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane.”, se menţionează în comunicat.

Reprezentanţii mediului bancar au apreciat deschiderea spre dialog din partea conducerii MADR şi şi-au exprimat interesul şi susţinerea pentru continuarea finanţării sectorului agricol din România. Conducerea băncilor a transmis că sistemul bancar şi fondurile de garantare se bucură de avantajul experienţei de lucru anterioare cu programul IMM Invest, fapt ce reprezintă un aspect pozitiv.

Conform sursei citate, din discuţii a reieşit necesitatea de a eficientiza viteza de reacţie la nivelul instituţiilor de credit, precum şi furnizarea unor informaţii cât mai complete şi potrivite nevoilor agenţilor economici. Totodată, a fost susţinută necesitatea unei colaborări şi comunicări cât mai strânse cu toate instituţiile implicate pentru a optimiza fluxurile de lucru.

La finalul discuţiilor, toţi cei prezenţi au agreat ca aceaste întâlniri să se permanentizeze şi să se desfăşoare lunar, convenindu-se ziua de vineri a ultimei saptamani din lună.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare