Ministrul Petre Daea își cere scuze public pentru cele prezentate în cadrul unei emisiuni televizate.
”Îmi declar respectul pentru toți membrii comunității evreiești și fac precizarea că am vrut să prezint situația deosebit de grea cu care se confruntă în această perioadă crescătorii de porci din cauza pestei porcine africane.
În sufletul meu este foarte multă durere, am vrut doar să descriu momentele îngrozitoare cu care se confruntă atât fermierii noștri, cât și cei care gestionează această criză.
Doamne ferește, nu am jignit pe nimeni în viața mea, îmi iubesc semenii, am exprimat doar durerea sufletească și sper să fiu înțeles!”, a afirmat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
„Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu toate structurile implicate, face toate demersurile necesare pentru a limita răspandirea PPA, astfel încât România să poată depăși acest moment dificil”, a ținut să precizeze instituția.
Daea a vorbit la postul Antena 3 despre ororile arderii porcilor infestați cu Pesta Porcină, când, la un moment dat, a zis că exact așa se întâmplă ca în lagărele de exterminare nazistă de la Auschwitz.
https://www.facebook.com/pnl.ro/videos/1957882527597108/