Ministrul apărării danez îşi va relua atribuţiile la 1 august

Ministrul apărării danez Jakob Ellemann-Jensen, care deţine şi funcţia de vicepremier, îşi va relua atribuţiile la 1 august, după aproape şase luni de pauză generată de surmenaj, a anunţat el joi, informează AFP, scrie Agerpres.

„După ce m-am consultat cu medicii şi cu psihologii cu care discut, am decis să revin pe 1 august, data reluării activităţii politice”, a scris el pe Facebook.

Ellemann-Jensen, care conduce de asemenea partidul liberal Venstre, a luat o pauză la începutul lui februarie, la nici două luni de la formarea inedită a unui guvern centrist sub conducerea social-democratei Mette Frederiksen.

„Decizia de a lua un concediu medical a fost în acelaşi timp foarte simplă şi foarte dificilă. Simplă pentru că era pur şi simplu necesară pentru sănătatea mea. Aveam impresia că îmi va exploda capul şi nu puteam sta în picioare”, a scris Jakob Ellemann-Jensen, parlamentar din 2011.

„Infinit de dificilă pentru că ideea de a înfrunta problemele şi de a nu renunţa niciodată este la mine una înnăscută. De aceea, am ignorat prea multe semne de stres”, a declarat Ellemann-Jensen, 49 de ani, recunoscând că a fost vorba de o „greşeală”, el nefiind „nici primul şi nici ultimul care a comis-o”.

În lipsa sa, el a fost înlocuit la Ministerul Apărării de ministrul economiei Troels Lund Poulsen.

În Danemarca, autorităţile sanitare estimează că 29% dintre adulţi suferă de stres sever.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare