Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, întâlnire cu omologul italian, Guido Crosetto

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, s-a întâlnit, luni, cu omologul italian, Guido Crosetto, în contextul vizitei de lucru pe care o efectuează în Republica Italiană.

Potrivit unui comunicat al MApN, agenda de discuţii a inclus teme de actualitate cu privire la cooperarea în domeniul apărării, atât în format bilateral, cât şi în context NATO şi UE.

MApN informează că în cadrul întâlnirii a fost evidenţiată colaborarea excelentă pe dimensiunea de apărare şi securitate din cadrul Parteneriatului strategic dintre România şi Italia şi au fost avansate perspective de intensificare şi dezvoltare a cooperării forţelor armate din cele două ţări, mai ales în contextul evoluţiilor de securitate din regiunea Mării Negre, generate de războiul brutal de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, un stat independent şi suveran.

În context NATO, oficialul român a punctat nevoia continuării demersurilor de întărire a securităţii în regiunea Mării Negre, ca urmare a atacurilor Rusiei asupra porturilor Reni, Ismail şi Chilia, subliniind importanţa prezenţei militare italiene la exerciţii aliate desfăşurate pe teritoriul naţional al României, precum şi contribuţia cu personal de stat major la structurile de comandă şi control aliate constituite în România.

Ministrul Apărării Naţionale a transmis aprecierea părţii române privind angajamentul Italiei pentru consolidarea posturii aliate de descurajare şi apărare pe Flancul estic şi în regiunea Mării Negre, în special prin participarea constantă la misiunea de poliţie aeriană întărită din România în anii 2019, 2022 şi 2023, acestea reprezentând soluţii eficiente de partajare a responsabilităţii la nivel aliat. O altă dovadă a solidarităţii italiene a reprezentat-o decizia de a afilia forţe la Brigada Multinaţională de la Craiova, pentru instruire şi exerciţii, arată MApN.

„Între România şi Republica Italiană există un parteneriat strategic puternic. Relaţia dintre ţările noastre reprezintă nu doar o dovadă a cooperării în domeniul politico-militar, ci şi o expresie clară a solidarităţii în cadrul NATO şi UE, în aceste vremuri complicate pentru securitatea în regiunea Mării Negre”, a transmis ministrul Angel Tîlvăr.

În context bilateral, a fost reliefată importanţa consolidării dialogului la nivel înalt, atât pe probleme de securitate, cât şi pe subiecte concrete de cooperare pe diferite paliere, la nivel de experţi, pe subiecte de interes comun.

„Apreciez că există potenţial şi oportunităţi de consolidare a cooperării dintre ţările noastre, inclusiv în domeniul industriei de apărare. Mai mult, este nevoie de continuarea dialogului politico-militar, la nivel înalt, dar şi la nivel tehnic, astfel încât să putem avansa proiecte importante pentru creşterea interoperabilităţii dintre forţele noastre armate şi pentru promovarea intereselor noastre comune”, a arătat ministrul român al Apărării.

De asemenea, cei doi oficiali au subliniat importanţa continuării sprijinului pe care atât România, cât şi Italia îl acordă Ucrainei, Angel Tîlvăr evocând deopotrivă atenţia specială şi sprijinul pe care România le acordă Republicii Moldova, având în vedere riscurile şi ameninţările la adresa securităţii şi stabilităţii regionale. Şi securitatea regiunii Balcanilor de Vest a reprezentat un subiect important de pe agenda de discuţii, fiind evocată nevoia continuării demersurilor comune, atât în cadrul NATO, dar şi UE.

Cei doi oficiali au reiterat nevoia de cooperare în vederea contracarării riscurilor şi ameninţărilor la adresa securităţii, inclusiv din perspectiva abordării de 360 de grade, având în atenţie provocările care provin deopotrivă din est şi sud, cum ar fi fenomenul migraţiei.

Întâlnirea dintre cei doi oficiali a avut loc la sediul Ministerului Apărării al Italiei. Programul delegaţiei române a inclus şi o întrevedere cu reprezentanţii companiei Leonardo, care este prezentă în România.

Ministrul Angel Tîlvăr efectuează vizita de lucru în Italia până miercuri.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare