În cadrul cinei de lucru a miniștrilor aliați ai apărării, care a avut loc în marja Summit-ului, ministrul Mihai Fifor a prezentat perspectiva națională asupra coerenței posturii de apărare și descurajare și a procesului de adaptare a Alianței la noile condiții ale mediului de securitate, conform sarcinilor trasate la Varșovia în 2016 și a raportului de evaluări politico-militare aprobat în cadrul Summit-ului recent încheiat, a precizat MApN într-un comunicat de presă.
De asemenea, a subliniat importanța unei apărări aliate coerente dintr-o perspectivă integrată, de 360 de grade, astfel încât NATO să-și poată dezvolta capacitatea de răspuns în fața amenințărilor de orice natură.
În context, ministrul Fifor a evidențiat că o parte importantă a acestui proces o reprezintă implementarea în totalitate a prezenței înaintate pe flancul estic aliat, deopotrivă în segmentele nordic și sudic.
„Este absolut necesar ca în perioada imediat următoare să discutăm mult mai aplicat despre coerența posturii de apărare și descurajare, astfel încât să ne asigurăm că nu există elemente de planificare strategică neacoperite în implementarea prezenței înaintate pe întregul flanc estic aliat”, a precizat ministrul român al Apărării.
Deciziile aliate cu privire la domeniul apărării, care au fost luate în cadrul acestui Summit, reflectă de o manieră substanțială obiectivele naționale, cu accent pe întărirea prezenței aliate pe flancul estic al Alianței, inclusiv la Marea Neagră.
Un alt subiect important a fost reprezentat de găzduirea unui comandament militar NATO de nivel corp de armată pe teritoriul național, pentru consolidarea capacității de planificare aliată în regiunea Mării Negre. Totodată, Danemarca, Estonia și Letonia au anunțat intențiile de întărire a relațiilor de comandă-control în regiunea Mării Baltice, prin înființarea unui nou comandament de divizie, iar Italia s-a oferit să asigure un comandament similar în sprijinul activităților desfășurate în sudul Alianței.
Summit-ul NATO a oferit oportunitatea de intensificare a dezbaterilor NATO pe tema situației de securitate din regiunea Mării Negre, împreună cu Ucraina și Georgia, discuțiile acoperind o gamă largă de preocupări precum: importanța geostrategică a regiunii pentru securitatea euro-atlantică pe fondul consolidării capacităților militare ale Rusiei în regiune și intensificarea tacticilor hibride.
La sediul NATO, ministrul Mihai Fifor avut un foarte bun schimb de opinii cu secretarul american al apărării, James Mattis, despre importanța implementării, în perioada imediat următoare, a deciziilor luate la Summit-ul NATO, inclusiv inițiativele ce vizează România și regiunea noastră.
De asemenea, ministrul apărării naționale a avut o întrevedere cu generalul american în rezervă James Jones, comandant al Comandamentului Suprem al Forțelor Aliate din Europa (SACEUR) în perioada 2003-2006, cu care a avut un schimb de opinii cu privire la evoluțiile de securitate din regiunea Mării Negre, precum și stadiul inițiativelor aliate din această zonă și de pe teritoriul României.