Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor în vizită oficială în Croaţia

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, va efectua o vizită oficială în Republica Croaţia, în zilele de 26 și 27 martie, la invitația ministrului croat al apărării, Damir Krstičević.

Conform unei informări din partea MApN, agenda discuţiilor bilaterale cuprinde subiecte referitoare la cooperarea în domeniul apărării, atât în context bilateral, cât şi în cadrul NATO şi UE, precum şi aspecte ce vizează situația de securitate la nivel regional și internațional.

De asemenea, cei doi miniştri vor analiza posibilitățile de intensificare a cooperării pe palier tehnico-militar și vor deschide, cu această ocazie, lucrările Conferinței „Business to Business”, care reunește reprezentanți ai industriilor de apărare din cele două state.

În programul vizitei figurează întrevederi oficiale cu prim ministrul Republicii Croația, Andrej Plenković, și cu Martina Dalić, vice prim-ministru şi ministru al Economiei, Antreprenoriatului și Artizanatului.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare