Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO

Ministrul apărării naţionale, Mihai Fifor, participă, în zilele de 7 şi 8 iunie, la Reuniunea miniştrilor apărării din statele membre NATO, de la Bruxelles.

Agenda primei zile va cuprinde prezentarea stadiului implementării posturii aliate de descurajare şi apărare, precum şi modalităţi de eficientizare a acestuia.

Pentru ţara noastră, un interes deosebit îl prezintă prezenţa aliată avansată dedicată flancului estic şi angajarea mai multor aliaţi în implementarea acesteia.

Un alt domeniu abordat în prima zi a reuniunii va fi acela al partajării echitabile a responsabilităţilor în cadrul NATO (burden-sharing). De asemenea, vor fi aprofundate aspecte legate de proiectarea stabilităţii şi lupta împotriva terorismului, precum şi progresul realizat pentru lansarea unei noi misiuni NATO de instruire în Irak.

În cea de-a doua zi a Reuniunii, subiectul principal va fi axat pe cooperarea dintre Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană. De asemenea, în marja ministerialei NATO, va avea loc și reuniunea țărilor contributoare la Coaliția anti-ISIS, condusă de către secretarul american al apărării, James Mattis.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare