Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, mulțumește Germaniei pentru suportul dat pentru pacienții COVID

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a avut miercuri o întrevedere cu ambasadorul Republicii Federale Germania în România, Peer Gebauer, fiind abordate modalităţile de intensificare a colaborării între cele două state în domeniul apărării, precum şi temele de actualitate de pe agenda curentă de securitate a NATO şi Uniunii Europene, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al MApN transmis AGERPRES, ministrul Nicolae Ciucă şi-a exprimat aprecierea pentru angajamentul Republicii Federale Germania în implementarea măsurilor de descurajare şi apărare dedicate Flancului Estic aliat, în particular în zona Mării Negre, punctând, în acest context, participarea pentru prima dată în România, în anul 2021, a Forţelor Aeriene Germane la misiunile de poliţie aeriană consolidată (eAP).

Oficialul român a evidenţiat importanţa continuării desfăşurării în comun a exerciţiilor bilaterale şi multinaţionale, pentru creşterea interoperabilităţii şi confirmarea angajamentului reciproc, în spiritul solidarităţii aliate. Totodată, partea română a exprimat menţinerea angajamentului în implementarea proiectelor asociate iniţiativei germane subsumate Conceptului Naţiunii Cadru (Framework Nation Concept), precum şi sprijinul continuu şi participarea la procesul de constituire a marilor unităţi de nivel corp de armată.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare