Ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, generalul Daniel Petrescu, au discutat marţi, în cadrul unei videoconferinţe desfăşurate la sediul MApN, cu echipele de comandă ale structurilor dislocate în teatrele de operaţii din Kosovo şi Bosnia şi Herţegovina, precum şi cu detaşamentele de militari români aflate în misiune în Bulgaria, Lituania şi Polonia.
Militarii români au prezentat analiza situaţiei de securitate din zonele de responsabilitate, stadiul de îndeplinire a misiunilor şi au raportat că starea de sănătate şi nivelul moralului personalului sunt foarte bune.
Ministrul Tîlvăr a adresat mulţumiri militarilor români care se află acum, în preajma Sărbătorilor Pascale, în misiuni în afara României.
„Pot spune că pentru mine, ca ministru, o zi de lucru începe bine atunci când sunt informat că dumneavoastră, militarii aflaţi în misiuni departe de ţară, nu aţi raportat probleme deosebite şi că vă desfăşuraţi activităţile în cele mai bune condiţii. Perioada care se apropie, în care veţi întâmpina Sfintele Paşti departe de casă şi familii, nu va fi una uşoară pentru dumneavoastră, dar ştiu că sunteţi profesionişti şi că aţi luat toate măsurile pentru ca misiunile dumneavoastră să fie executate aşa cum sunt planificate. Eforturile dumneavoastră contribuie la liniştea noastră, a tuturor, mai ales în aceste vremuri în care regiunea în care ne aflăm este profund tulburată de invazia Rusiei în Ucraina vecină. Vă doresc mult succes, linişte şi pace cu ocazia Sărbătorilor Pascale!”, a spus ministrul apărării naţionale.
Şeful Statului Major al Apărării le-a transmis militarilor că apreciază modul în care fiecare detaşament dislocat peste hotare îşi îndeplineşte sarcinile şi reprezintă Armata României în faţa partenerilor şi aliaţilor.
„După recentele rotaţii desfăşurate în teatrele în care România are dislocaţi militari, înregistrăm o creştere destul de importantă a efectivelor Armatei României aflate în misiuni externe, în special prin debutul misiunii de poliţie aeriană în Lituania. Sporirea efectivelor înseamnă şi o creştere a responsabilităţii pe care noi, cei de acasă o avem pentru a vă asigura cele mai bune condiţii de executare a misiunilor. Am convingerea că vă veţi face pe deplin datoria, fiecare pe postul pe care sunteţi încadraţi, că vă veţi menţine moralul ridicat şi veţi rămâne vigilenţi. Vă doresc sărbători luminate şi vă aşteptăm sănătoşi acasă!”, le-a transmis generalul Daniel Petrescu militarilor aflaţi în teatrele de operaţii.