Ministrul Aurescu – conferință de presă comună cu omologul pakistanez: Dorim să mergem într-un ritm foarte rapid în dezvoltarea relației noastre bilaterale; Urmează vizita mea în Pakistan la invitația colegului meu – VIDEO

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a avut consultări politice cu omologul pakistanez, Makhdoom Shah Mahmood Hussain Qureshi, urmate de o conferință de presă comună.

Ministrul Aurescu, a afirmat luni, în cadrul conferinţei de presă comună cu omologul său din Pakistan, Makhdoom Shah Mahmood Hussain Qureshi, că începe „un nou capitol” al relaţiei dintre cele două ţări: Dorim să mergem pas cu pas dar într-un ritm foarte rapid în dezvoltarea relației noastre bilaterale.

„Începem un nou capitol în relaţia bilaterală, un capitol de contacte strânse, atât la nivel politic, cât şi cu proiecţie pe zona economică, pe zona investiţională şi dorim să mergem pas cu pas, dar într-un ritm foarte rapid în dezvoltarea dinamicii relaţiei noastre bilaterale”, a spus şeful diplomaţiei române, subliniind tototadă faptul că actuala vizită în România a ministrului de Externe din Pakistan este prima într-o perioadă de peste două decenii.

„I-am mulţumit domnului ministru şi o fac şi pe această cale pentru sprijinul esenţial pe care Republica Islamică Pakistan şi dumnealui personal l-au acordat eforturilor României de repatriere a unora dintre cei 49 de cetăţeni români care au fost evacuaţi din Afganistan, a unora dintre cetăţenii altor state aliate care au fost, de asemenea, evacuaţi de către autorităţile române din Afganistan, precum şi a 156 de cetăţeni afgani aflaţi în situaţii de risc, în lunile august şi septembrie 2021”, a precizat ministrul Aurescu.

Potrivit acestuia, este nevoie de o „abordare colectivă a comunităţii internaţionale în Afganistan”.

Şi ministrul Makhdoom Qureshi a vorbit despre „o nouă epocă în relaţiile bilaterale”. „Văd un mediu promiţător, multe oportunităţi în viitor”, a arătat el. Totodată, ministrul pakistanez a subliniat că „sectorul privat este şi va fi forţa directoare a relaţiilor economice” dintre cele două ţări.

„Am discutat despre cum să promovăm relaţiile noastre economice. În ultimul an fiscal, schimburile noastre comerciale au crescut, în ciuda pandemiei, cu 50,6%. Dar, este departe de potenţialul care există între noi şi în contextul Uniunii Europene. (…) Vrem să exploatăm potenţialul şi oportunităţile pe care le-am trecut cu vederea. Este momentul potrivit să mergem înainte”, a transmis Makhdoom Qureshi.

În cadrul conferinței de presă, cei doi miniștrii au răspuns la întrebările jurnalistului Ecopolitic News, acreditat la MAE:

Întrebare Iulian Ionescu – ecopolitic.ro:

Pentru domnul ministru de externe al Pakistanului:

Fiind prima vizită, după 20 de ani, în România a unui ministru pakistanez de externe, menționân totodată si vizita de anul trecut a generalului Nadeem Raza, președintelui Comitetului Întrunit al Statelor Majore din Republica Islamică Pakistan, cu ministrul Apărării de atunci, actualul premier Nicolae Ciucă când să ne asteptam la o vizită a premierului sau a presedintelui Pakistanului în România?

Și pentru domnul ministru Aurescu:

Ținând cont că ultima vizită a unui președinte român în Pakistan a avut loc în 1991 iar la nivel de prim-ministru, a avut loc în 1995 – daca sunt persepective si un orizont de timp, când ar putea fi posibile astfel de vizite la acest nivel.

Răspunsul celor doi miniștri: 

Makhdoom Shah Mahmood Hussain Qureshi: Dupa cum ati spus in ciuda relatiilor excelente frecventa interactiunilor a fost un pic restransa si ca semn de recunoastere eu sunt aici in Bucuresti si dupa cum am spus mai devreme vreau sa pun bazele unei noi ere de relatii bilaterale.

Am avut discutii foarte bune si am convenit sa avem consultari politice bilaterale in urmatoarele luni si pe baza acestora l-am invitat pe domnul ministru sa viziteze Pakistanul si evident acest lucru va da tonul si va crea acel mediu care este necesar pentru o vizita la nivel de summit, a premierului sau a presedintelui catre Pakistan sau la Bucuresti. Vedem potentialul sa dezvoltam o mai buna intelegere intre tari, o intelegere econmica, am pus bazele unei intelegeri economice prin acordul pe care tocmai l-am semnat.

Faptul ca am convenit sa reluam activitatea comisiei mixte da tonul acestei relatii pe care vreti sa o vedeti intre Romania si Pakistan. Acesta vizita este piatra de temelie pentru acest lucru.

Bogdan Aurescu: Sunt complet de acord cu cele declarate de domnul ministru. De altfel, inca din 2019 am avut in vedere si am solicitat colegilor mei de la MAE o revedere a stadiului relatiilor cu partenerii nostri importanti. Pandemia a avut multe efecte, unul dintre acestea fiind constientizarea cresterii rezilientei stategice a Romaniei si a necesitatii de a intari relatiile cu partenerii care impartasesc aceleasi valori cu Romania si cu care putem sa strangem/restrangem relatiile de cooperare in asa fel incat sa obtinem beneficii suplimentare intr-un context mult mai complicat.

Incepem un nou capitol in relatia noastra bilaterala, un capitol de contacte stranse atat la nivel politic cat si cu proiectii pe zona economica, zona investitionala si dorim sa mergem pas cu pas dar intr-un ritm foarte rapid in dezvoltarea dinamicii relatiei noastre bilaterale.

Am convenit pe de o parte consultari la nivelul adjunctiilor de ministri care sa aiba loc cat mai rapid, urmeaza vizita pe care o voi face in Republica Islamica Pakistan. De asemenea am convenit sa cream un plan de contacte bilaterale intre ministerele de resort in acele domenii care sunt de interes comun. Si asta va insemna platforma pe care sa putem construi si contacte la nivel inalt.

Întrebare Iulian Ionescu – ecopolitic.ro:

Pentru domnul ministru Aurescu: Avand in vedere aceste date ale schimburilor comerciale, a faptului că Pakistanul este a 5-a tara de la nivel global cu o populatie de peste 220 milioane de oameni, considerati ca in echipa E.S. Nicolae GOIA, ambasadorul României la Pakistan, se va putea infiinta un birou de promovare comercial economica? Desi stiu ca aceasta decizie depinde de ministrul Antreprenoiratului si turismului, dumneavoastra care puneti in practica strategia externa a tarii, vedeti oportun acest lucru?

Răspuns Aurescu: Cred ca este nevoie de o evaluare mai larga a reprezentarii economice a Romaniei. De altfel, asa cum este mentionat si in capitolul de politica externa a programului de guvernare al acestui guvern exista acest obiectiv de a revedea si moderniza reprezentarea externa a Romaniei in plan economic.

Prin urmare, o astfel de discutie va avea loc cu siguranta si sunt convins ca vom putea beneficia de o reprezentare economica adevcata si pe spatii de interes pentru noi, inclusiv in Pakistan.

Protocol semnat UPB si PakistanÎnaintea conferinţei de presă a fost semnat  Acordul de cooperare intitulat „UPB Excellence Scholarships”, un Memorandum de înţelegere între Universitatea Politehnică Bucureşti(UPB) şi Ambasada R. I. Pakistan în România –  prin rectorul UPB Mihnea Costoiu și E.S domnul Zafar Iqbal, Ambasadorul R. I. Pakistan în România, în prezenţa celor doi miniştri.

Costoiu: Acordul de cooperare oferă prilejul Universității Politehnica din București să continue colaborarea cu statele non-EU, prin promovarea ofertei de burse a universității.

”Din dorința de a atrage un număr cât mai mare de tineri talentați, continuăm și în acest an colaborarea cu statele non-EU. Vizita în România a E. S. domnul Makhdoom Qureshi, Ministrul Afacerilor Externe al R. I. Pakistan, oferă prilejul Universității Politehnica din București să continue colaborarea cu statele non-EU, prin promovarea ofertei de burse a universității.

Am semnat astăzi, alături de E.S domnul Zafar Iqbal, Ambasadorul R. I. Pakistan în România – și în prezența miniștrilor afacerilor externe din cele două țări – Acordul de cooperare intitulat „UPB Excellence Scholarships”.

Prin această inițiativă, comunitatea noastră își dorește să își extindă impactul internațional și asupra industriei prin formarea unui număr cât mai mare de studenți străini, dar și prin sprijinirea tinerilor talentați în a-și atinge potențialul profesional. Credem că prin acest demers creștem oportunitățile de internaționalizare ale universității și influența economică pozitivă pe care o putem avea oferind educație de calitate.”, a transmis rectorul UPB pe pagina sa de facebook.

Autor: Iulian Ionescu redactor șef

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare