Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu va avea duminică consultări politice cu ministrul afacerilor externe al Statului Israel, Yair Lapid, cu prilejul vizitei pe care acesta o efectuează în România, la invitaţia şefului diplomaţiei române.
Vizita la Bucureşti a ministrului Yair Lapid are loc inclusiv ca urmare a discuţiei telefonice recente, din 3 martie, cu ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu, pe fundalul agravării crizei provocate de Rusia în ce priveşte Ucraina şi în contextul unei foarte bune cooperări cu autorităţile române în vederea evacuării cetăţenilor israelieni din Ucraina prin România.
Statul Israel este unul din principalii parteneri ai României din zona Orientului Mijlociu, relaţiile bilaterale, de natură strategică, dezvoltându-se constant în ultimii ani.
Întrevederea dintre cei doi demnitari se va concentra, astfel, asupra modalităţilor de gestionare a efectelor multiple ale agresiunii ruse asupra Ucrainei.
De asemenea, discuţiile se vor apleca asupra modalităţilor de dezvoltare a relaţiilor bilaterale româno-israeliene, cu accent pe domeniile politic, economic şi securitar. Cei doi şefi ai diplomaţiilor vor evalua, cu prilejul vizitei, stadiul pregătirii celei de-a treia Şedinţe Comune de guvern România-Israel (G2G), care este prevăzută a fi organizată în anul 2022. De asemenea, vor discuta despre organizarea unei noi sesiuni a Grupului de lucru în domeniul economic, aflat sub coordonarea celor două ministere de externe, în pregătirea şedinţei G2G.
Totodată, ministrul Bogdan Aurescu şi omologul său vor efectua şi o trecere în revistă a principalelor dosare politice de interes comun, inclusiv despre evoluţiile din Orientul Mijlociu.
Cei doi miniştri vor discuta, de asemenea, modalităţi concrete de a acorda asistenţă umanitară Ucrainei, în contextul în care România găzduieşte, la Suceava, hub-ul regional care facilitează şi asigură coerenţa eforturilor de direcţionare a ajutoarelor umanitare către Ucraina şi alte state care primesc refugiaţi ucraineni, printre care şi Republica Moldova.
Discuţiile vor viza, totodată, situaţia regională de securitate, cei doi miniştri urmând să efectueze un schimb de opinii cu privire la viitoarele evoluţii şi consecinţele acestora în plan securitar mai larg asupra Europei şi la nivel global.
La finalul consultărilor, ministrul Bogdan Aurescu şi ministrul Yair Lapid vor susţine declaraţii comune de presă.