Ministrul Bogdan Aurescu, întâlnire cu reprezentanții organizațiilor internaționale evreiești și cu miniștrii de externe din UE, în marja lucrărilor Adunării Generale a ONU

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a avut luni, 19 septembrie 2022, o întrevedere cu reprezentanții conducerii principalelor organizații internaționale evreiești – B’nai B’rith International, World Jewish Congress, Conference of the Presidents of Major American Jewish Organizations, National Coalition Supporting Erasian Jews, World Jewish Restitution Organization și Anti-Defamation League.

 

Întrevederea s-a desfășurat în marja participării șefului diplomației române la lucrările celei de-a 77-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite.

În cadrul discuțiilor, au fost abordate principalele teme aflate pe agenda cooperării României cu aceste organizații, prioritățile în cadrul Parteneriatului Strategic româno-american, inclusiv în contextul marcării, în 2022, a 25 de ani de la lansarea acestuia, precum și în cadrul relației bilaterale cu valențe strategice dintre România şi Israel, evaluări pe dosare regionale, în special în regiunea Mării Negre și Orientul Mijlociu, Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, precum și acțiunile României pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, educația privind Holocaustul și promovarea drepturilor pentru supraviețuitorii Holocaustului și urmașii acestora.

Ministrul afacerilor externe a prezentat, în mod extins, evaluarea României asupra situației de securitate din regiunea Mării Negre generate de războiul neprovocat, nejustificat și ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei, precum și impactul acestuia asupra securității la nivel european și euroatlantic. Demnitarul român a arătat că aceste evoluții au confirmat, din păcate, evaluările părții române cu privire la dinamica de securitate de la Marea Neagră, așa cum au fost prezentate la reuniunea precedentă din marja segmentului la nivel înalt al Adunării Generale a ONU din 2021, și a reiterat, și în acest context, cu atât mai mult, necesitatea de consolidare a Flancului Estic în implementarea deciziilor adoptate la Summitul NATO de la Madrid.

În cadrul discuțiilor, șeful diplomației române a evidențiat ajutorul multidimensional oferit de România Ucrainei, inclusiv prin primirea și găzduirea refugiaților ucraineni, evacuarea cetățenilor unor state terțe, printre care și ai Statului Israel (peste 5.000) și facilitarea tranzitului cerealelor din Ucraina prin România, inclusiv prin Portul Constanța și porturile de la Dunăre.

Ministrul Aurescu a menționat, de asemenea, o serie de priorități în relația cu Statele Unite, cum este creșterea securității energetice, inclusiv prin proiecte privind energia nucleară civilă.

Ministrul Bogdan Aurescu a accentuat și importanța realizării de progrese tangibile în ce privește aderarea României la Visa Waiver, un obiectiv comun esențial al României și al SUA, mult așteptat de societatea românească.

În același timp, s-a referit la intensitatea contactelor bilaterale cu Israelul, evidențiind caracterul cu valențe strategice al relației dintre România şi Israel.

Ministrul afacerilor externe a abordat și evoluțiile de securitate regională, cu referire la Procesul de Pace din Orientul Mijlociu, reiterând susținerea României pentru o soluție durabilă fundamentată pe soluția celor două state, Israel și Palestina, care să coexiste în pace și securitate, drept singura opțiune viabilă care răspunde aspirațiilor ambelor părți.

Totodată, ministrul Bogdan Aurescu a exprimat satisfacție față de cooperarea României cu organizațiile internaționale evreiești și a reiterat angajamentul României de a dezvolta în continuare relația cu aceste organizații.

A reiterat, totodată, hotărârea României de a-și consolida rolul de model regional în materie de combatere a antisemitismului și păstrare a memoriei victimelor Holocaustului, inclusiv prin proiectul Muzeului Național pentru Istoria Holocaustului sau monitorizarea implementării Strategiei naționale pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură.

De asemenea, a menționat eforturile Guvernului României în ceea ce privește acordarea pensiilor pentru supraviețuitorii Holocaustului și procesul de restituire a proprietăților evreiești.

La rândul lor, reprezentanții organizațiilor prezente la reuniune au exprimat apreciere pentru rolul regional al României și eforturile umanitare și de altă natură făcute de România, cum ar fi facilitarea tranzitului cerealelor ucrainene, ca urmare a războiului Rusiei contra Ucrainei. Totodată, au mulțumit autorităților române pentru sprijinul oferit pentru evacuarea, în siguranță și cu celeritate, a cetățenilor israelieni din Ucraina.

Au exprimat mulțumire, de asemenea, pentru eforturile constante ale României în domeniul combaterii antisemitismului.

Bogdan Aurescu, la reuniunea informală a miniștrilor de externe din statele membre ale UE, organizată în marja săptămânii la nivel înalt a celei de-a 77-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU (AG ONU)

Ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu a participat luni și la reuniunea informală a miniștrilor de externe din statele membre ale UE, organizată în marja săptămânii la nivel înalt a celei de-a 77-a Sesiuni a Adunării Generale a ONU (AG ONU).

Miniștrii de externe UE au abordat subiectul agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei și gestionarea efectelor globale ale acesteia și au urmărit coordonarea eforturilor UE și ale statelor membre în demersurile diplomatice de combatere a narativului rus care vizează statele terțe afectate de consecințele războiului din Ucraina.

Ministrul român de externe a informat în legătură cu evoluțiile recente în sprijinul acordat de România în exportul de cereale din Ucraina prin porturile românești, amintind că circa 4 milioane de tone au tranzitat deja România.

De asemenea, ca parte a acțiunilor complexe desfășurate de România în sprijinirea gestionării crizelor multidimensionale care afectează Ucraina și Republica Moldova, oficialul român a informat în legătură cu rezultatele foarte bune ale primei reuniuni a Trilateralei miniștrilor de externe în formatul România–Ucraina-Republica Moldova, care a fost inaugurată la Odesa, la 15 septembrie 2022, la care au participat și miniștrii energiei din cele trei state (https://www.mae.ro/node/59617).

Ministrul de externe Bogdan Aurescu a reiterat, totodată, importanța continuării susținerii Ucrainei și a presiunii asupra Rusiei, inclusiv prin adoptarea unui nou pachet de sancțiuni împotriva Rusiei. În același timp, a subliniat necesitatea continuării izolării Rusiei în forurile multilaterale.

A subliniat, de asemenea, sprijinul României în combaterea dezinformării și narativelor rusești, în baza Planului de acțiune al UE privind consecințele geopolitice ale agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei asupra statelor terțe și a prezentat succint acțiunile desfășurate deja de țara noastră în plan bilateral, precum și cele planificate în cadrul săptămânii la nivel înalt a AG ONU.

Astfel, a menționat rezultatele discuțiilor din cursul zilei cu cinci miniștri africani ai afacerilor externe (https://www.mae.ro/node/59644) subliniind așteptările statelor africane pentru acordarea de sprijin de către Uniunea Europeană pentru a face față crizei alimentare declanșate de Rusia.

Ministrul Bogdan Aurescu a reiterat, totodată, poziția cu privire la necesitatea demilitarizării urgente a zonei din jurul centralei nucleare de la Zaporizhzhia.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare