Ministrul britanic de externe acuză Rusia că răpeşte civili

Forţele lui Vladimir Putin răpesc politicieni, activişti şi jurnalişti ucraineni deoarece Rusia nu îşi îndeplineşte obiectivele militare, a declarat luni ministrul britanic de externe Liz Truss, informează Reuters, potrivit Agerpres.

Truss a condamnat „tactica odioasă” dezvăluită de organizaţia ucraineană pentru drepturile omului ZMINA, care susţine că a identificat zeci de persoane care au fost răpite, iar alte mii au fost deportate în Rusia.

Şefa diplomaţiei britanice a spus că Vladimir Putin recurge la „măsuri disperate” în contextul în care analiştii militari britanici consideră că invazia rusă a suferit din cauza lipsei de impuls, a logisticii slabe şi a moralului scăzut.”Putin continuă să folosească tactici detestabile împotriva poporului ucrainean, inclusiv răpirea unor civili nevinovaţi. Nu îşi atinge obiectivele şi recurge la măsuri disperate… Putin neapărat eşuează în Ucraina”.

Şefa ZMINA, Tetiana Pecioncik, a declarat că „Rusia reţine şi face să dispară civili în încercarea de a frânge spiritul poporului ucrainean”.”Astăzi publicăm prima noastră listă cu cei care au fost luaţi, astfel încât Kremlinul să ştie că lumea urmăreşte şi să nu i se permită să facă rău. În total, am documentat până acum 39 de cazuri de dispariţii forţate şi detenţii arbitrare în teritoriile ucrainene nou ocupate de Rusia”.

Preşedintele Volodimir Zelenski a semnalat că este pregătit să ofere Rusiei o serie de concesii pentru a pune capăt luptei. Ucraina şi-ar putea declara neutralitatea şi ar putea oferi garanţii cu privire la un statut non-nuclear ca parte a unui acord de pace. Liderul de la Kiev a subliniat însă dorinţa sa de a se asigura „integritatea teritorială” a ţării.

Downing Street a spus că Regatul Unit va sprijini poziţia de negociere a Ucrainei, dar premierul Boris Johnson crede cu tărie că Putin va eşua.

sursa – AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare