Ministrul Budăi: „Le transmit tuturor asistenților sociali aprecierea și recunoștința pentru eforturile pe care știu că le fac în fiecare zi”

Ministrul muncii și solidarității sociale, deputatul PSD Marius Constantin Budăi, a transmis un mesaj cu ocazia zilei mondiale a asistenței sociale. 

Vă prezentăm în continuare mesajul ministrului muncii și solidarității sociale:

Ziua de astăzi este dedicată asistenței sociale și tuturor celor care, prin natura muncii lor, contribuie zi de zi să îmbunătățească viața semenilor lor aflați în dificultate.

Profit de această zi pentru a transmite tuturor asistenților sociali aprecierea și recunoștința pentru eforturile deosebite pe care știu că le fac în fiecare zi în slujba oamenilor.

După doi ani de pandemie, în care asistenții sociali au fost nevoiți să renunțe temporar și la viața de familie pentru a-i putea ajuta pe cei care depindeau de ei, traversăm o altă perioadă complicată, în care asistenții sociali sunt din nou în prima linie, pentru a sprijini cetățeni ucraineni care fug din calea războiului.

La mulți ani, dragi colegi, și vă mulțumesc pentru toate eforturile voastre!

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare