Ministrul Budăi s-a întâlnit cu Marianne Thyssen, comisarul european pentru Ocuparea Forței de Muncă

Ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, s-a întâlnit, miercuri, la Bruxelles, cu Marianne Thyssen, comisarul european pentru Ocuparea Forței de Muncă, Afaceri Sociale și Incluziune și Joost Korte, directorul general al Direcției Generale Ocupare, Afaceri Sociale și Incluziune (DG EMPL) din cadrul Comisiei Europene, în contextul în care România preia, la 1 ianuarie 2019, Președinția Consiliului Uniunii Europene.

Conform unui comunicat remis ecopolitic.ro, Ministrul Marius Budăi le-a prezentat comisarului Marianne Thyssen și directorului general Joost Korte prioritățile Ministerului Muncii și Justiției Sociale pe perioada exercitării Președinției Consiliului UE: mobilitatea forței de muncă, sănătatea și securitatea la locul de muncă în contextul noilor forme de ocupare și, nu în ultimul rând, reducerea diferenței de remunerare dintre femei și bărbați, la capitolul egalitate de gen, care este, în prezent, de 15% media în UE și de doar 5% în România, țara noastră fiind un exemplu de bune practici în acest sens.

Oficialul român a trecut în revistă și dosarele prioritare precum Directiva privind echilibrul dintre viața profesională și cea privată a părinților și îngrijitorilor și înființarea Autorității Europene a Muncii (ELA – European Labour Authority).

Ministrul Muncii Budai s-a întâlnit cu Marianne Thyssen“Cu toate că ministrul Muncii a fost schimbat recent, în România, vreau să vă asigur că în noua mea calitate de ministru al Muncii voi susține aceleași priorități pe care vi le-a prezentat, în trecut, doamna Lia-Olguța Vasilescu, și anume: egalitatea de șanse între femei și bărbați, sănătatea și securitatea în muncă și înființarea Autorității Europene a Muncii”, a precizat ministrul Marius Budăi.

Comisarul Marianne Thyssen a spus, la rândul său, că știe că România se pregătește, deja, de mult timp, de preluarea Președinției rotative a Consiliului Uniunii Europene, a apreciat faptul că țara noastră a ajutat, în trecut, la deblocarea mai multor dosare în Consiliul EPSCO și că, tocmai de aceea, se bucură de faptul că urmează Președinția țării noastre.

Ministrul Marius Budăi va participa, joi, la lucrările Consiliului pentru Ocuparea Forței de Muncă, Politică Socială, Sănătate și Consumatori (EPSCO), ale cărui lucrări le va prezida începând cu 1 ianuarie 2019, pentru o perioadă de șase luni.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare