Întârzierea, reprogramarea sau anularea unor zboruri internaţionale, care au afectat buna desfăşurare a pachetelor de servicii turistice, organizate pentru acest sezon de agenţiile de turism autohtone, au fost analizate, marţi, de reprezentanţii Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT) şi ai unor companii aeriene care operează în România, în cadrul unei întâlniri la care a participat atât ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Daniel Cadariu, cât şi conducerile Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii (MTI) şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorului (ANPC).
„Păstrarea unei comunicări deschise, a tuturor problemelor, între partenerii din turism şi autorităţile publice reprezintă singura şansă ca această criză a zborurilor internaţionale să fie ameliorată! Subliniez, doar printr-un dialog onest putem înţelege cu adevărat dificultăţile pe care le întâmpină toţi factorii implicaţi, respectiv agenţiile de turism, tur-operatorii şi companiile aeriene şi, cel mai important, în acest fel putem defini soluţii eficiente, care să ne permită protejarea turiştilor”, a declarat ministrul Cadariu.
Potrivit unui comunicat de presă al ministerului de resort, la masa discuţiilor au fost analizate situaţii punctuale de întârziere, reprogramare sau anulare a unor zboruri internaţionale, care au afectat buna desfăşurare a pachetelor de servicii turistice, organizate pentru acest sezon de agenţiile de turism autohtone.
În acest context, concluzia generală a fost că principalul motiv care a determinat declanşarea acestei crize, la nivel mondial, este lipsa resursei umane din companiile aeriene.
„Printre soluţiile discutate pe durata şedinţei se remarcă revizuirea programelor de zbor şi transmiterea acestora către tur-operatori, precum şi asigurarea unei mai bune comunicări cu turiştii din partea companiilor aeriene. Totodată, a fost evidenţiată importanţa respectării prevederilor europene în vigoare pentru compensarea călătorilor păgubiţi de întârzierea zborurilor sau anularea acestora, precum acordarea, în aceste cazuri, a unor condiţii de natură materială”, notează sursa citată.
Ministrul Antreprenoriatului şi Turismului, Constantin-Daniel Cadariu, a participat marţi, alături de conducerea MTI şi ANPC, la o întâlnire cu reprezentanţii ANAT şi ai unor companii aeriene care operează în România, pe tema crizei transportului aerian internaţional.
Din partea ANPC au fost prezenţi preşedintele instituţiei, Horia Constantinescu, şi directorul general, Paul Anghel.
Ministerul Transporturilor a fost reprezentat de directorul Mihai Ionescu, iar din partea companiilor aeriene au participat reprezentanţi ai TAROM, Blue Air şi Wizz Air.