Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat vineri, la conferinţa anuală „Clubul Fermierilor Români 2019”, că este mulţumit de bugetul pentru anul acesta al Ministerului Agriculturii, precizând că are „cât trebuie”.
„Categoric da, sunt (mulţumit de buget n.r.). Noi avem cât trebuie şi folosim acest rezultat. Pentru că aici mai şi discutăm cum se cuvine, trebuie să ai şi o execuţie bugetară cum se cuvine. Am avut o execuţie bugetară cum se cuvine, avem un buget cum se cuvine.
Acum îl urmărim să-l ducem la îndeplinire pentru a ne realiza programele pe care ni le-am stabilit şi pe care le aşteaptă ţara”, a spus ministrul Agriculturii, Petre Daea, întrebat de presă dacă este mulţumit de bugetul pe 2019 al Ministerului Agriculturii, citat de antena3.ro.
Conform proiectului de buget pe anul 2019, Ministerul Agriculturii va avea anul acesta o alocare de 22,764 miliarde de lei, în creştere cu 15% faţă de cel din 2018.