Ministrul de Externe a trimis premierului analiza privind mutarea Ambasadei României la Iersualim

Ministrul de Externe, Teodor Meleşcanu, a anunțat, vineri, că analiza privind mutarea Ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim a fost finalizată şi transmisă premierului Viorica Dăncilă. Meleșcanu a  subliniat că analiza este echilibrată şi conţine argumente şi pro, şi contra.

„A fost transmisă la nivelul prim-ministrului şi urmează să fie distribuit de către Guvern la Preşedinţie şi la preşedinţii celor două Camere. Noi, ca minister, ne-am încheiat analiza. (…) Nu e un blocaj, e un proces în care trebuie să fie implicată toată lumea. Trebuie să recunoaşteţi că este şi o problemă foarte complicată. Noi am pus şi argumentele pro, şi argumentele contra, sunt relativ echilibrate, nu noi luăm decizia”, a spus ministrul de Externe, potrivit News.ro.

În 19 aprilie, liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat, la un post de televiziune că Guvernul a adoptat un memorandum prin care s-a hotărât mutarea ambasadei României de la Tel Aviv la Ierusalim. Dragnea a precizat atunci că acest gest are “o valoare foarte mare pentru administraţia americană”, întrucât România este al doilea stat după SUA care face acest lucru.

O zi mai târziu, Administraţia Prezidenţială a transmis că șeful statului Klaus Iohannis nu a fost informat sau consultat în prealabil în legătură cu mutarea Ambasadei României la Ierusalim şi a subliniat că „un astfel de demers nu se poate face decât în urma unei analize de profunzime, care să ia în considerare toate consecinţele şi implicaţiile politice externe ale acestuia”, potrivit sursei menționate.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare