Ministrul austriac de externe, Alexander Schallenberg, va prelua vineri funcţia de cancelar interimar de la Karl Nehammer, care a demisionat după eşecul negocierilor privind formarea unei coaliţii guvernamentale la sfârşitul săptămânii trecute, a anunţat miercuri biroul preşedintelui Alexander Van der Bellen, relatează Reuters, scrie Agerpres.
Luni, Van der Bellen l-a mandatat oficial pe liderul Partidului Libertăţii (FPO, populist de extremă dreapta), Herbert Kickl, cu formarea unui guvern de coaliţie, după ce o tentativă a formaţiunilor centriste de a constitui un executiv fără FPO a eşuat neaşteptat la sfârşitul săptămânii trecute.
Partidul Libertăţii a câştigat alegerile din septembrie cu 29% din voturi, urmat de Partidului Poporului (OVP, conservator) cu 26,3% şi Partidul Social Democrat cu 21,1%.
Ceremonia de predare a funcţiei către Schallenberg, care a mai deţinut postul de cancelar timp de două luni în 2021, va avea loc vineri, la ora locală 11:00 (10:00 GMT), a precizat biroul lui Van der Bellen în comunicat.
sursa – AGERPRES