Ministrul de Externe, mesaj de Ziua Românilor de Pretutindeni

Ministrul Afacerilor de Externe, Teodor Meleșcanu, a transmis astăzi un mesaj prin care îi salută pe români, cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni.

„Cu prilejul Zilei Românilor de Pretutindeni, transmit salutul meu călduros tuturor românilor care trăiesc în afara graniţelor ţării.

Este o zi specială pentru fiecare român, oriunde s-ar afla.

Românii de pretutindeni, fie ei aparţinând comunităţilor tradiţionale sau fie cei plecaţi de curând ori de zeci de ani, fie că trăiesc în directa vecinătate a României, sau la mii de kilometri de țară, sunt parte integrantă a poporului român.

De aceea, este esenţial să menținem vie şi puternică legătura cu toţi românii, oriunde s-ar afla ei şi să nu uităm că fiecare dintre noi, când ne aflăm peste hotare, suntem un ambasador al României, un vector de promovare a imaginii României în lume, și suntem mândri de fiecare român care ne face cinste în lume.

Ziua Românilor de Pretutindeni reprezintă cel mai potrivit prilej să ne reamintim să preţuim împreună valorile noastre comune: limba română, tradiţiile, simbolurile noastre naţionale.

Misiunea noastră este, desigur, aceea de a apăra drepturile şi interesele tuturor românilor, răspunzând astfel așteptărilor acestora. Vă asigur că Ministerul Afacerilor Externe va continua să contribuie la promovarea cu prioritate a valorilor identitare româneşti în afara graniţelor și să facă demersuri susținute pentru a veni în sprijinul românilor de pretutindeni.

La mulţi ani tuturor românilor de pretutindeni!”, spune ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleșcanu.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare