Ministrul de Finanțe: Rectificarea bugetară nu va avea loc la 31 iulie

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat joi că nu mai este timp pentru ca rectificarea bugetară să fie aprobată la 31 iulie, aşa cum era planificat. Astfel, Guvernul ar putea aproba această măsură o săptămână mai târziu.

„Mai sunt câteva lucruri de încheiat. Aprobarea ei în Guvern ţine de pasul de trecut cu CSAT. Va fi săptămâna viitoare CSAT, ceea ce înseamnă că rectificarea nu va avea loc la 31 iulie, pentru că sunt mai mulţi paşi de parcurs: CSAT, Consiliul Fiscal, CES, şi atunci probabil că 31 iulie nu mai rămâne o dată fezabilă pentru rectificare. Poate următoarea săptămână”, a arătat ministrul Finanţelor, potrivit Agerpres.

Ministrul Finanțelor fost prezent la lansarea Cartei Albe a IMM-urilor din România, ediţia 2019, de către Consiliul Naţional al Întreprinderilor Mici şi Mijlocii din România.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare