Ministrul de Interne: Procesul de recrutare a poliţiştilor din sursă externă va fi reanalizat la nivelul MAI

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a declarat, luni, că procesul de recrutare a poliţiştilor din sursă externă va fi reanalizat la nivelul MAI şi se va pune accent pe recrutarea specialiştilor pe anumite domenii, potrivit Agerpres.

„Am decis să reanalizăm la nivelul MAI procesul de recrutare din sursă externă. Pe cât de necesar, pe atât de riscant în unele situaţii. Suntem obligaţi să recurgem la această procedură de selecţie, de recrutare din sursă externă, pentru a acoperi acest deficit de personal uriaş în Ministerul Afacerilor Interne – aproape 30.000 de funcţii”, a spus Bode într-o conferinţă de presă la sediul MAI.

El a adăugat că este necesară creşterea cifrei de şcolarizare, atât în şcolile post-liceale, de pregătire a agenţilor, cât şi la Academie, lucru care s-a întâmplat anul trecut – când se înregistrează cea mai mare cifră de şcolarizare din ultimii 5-6 ani.

„Dincolo de pregătirea din şcoală, dincolo de pregătirea în cele câteva luni după recrutarea din sursă externă, considerăm că este extrem de important procesul de pregătire continuă a angajaţilor din MAI la toate structurile, nu doar la cele de ordine publică”, a precizat Bode.

Ministrul de Interne a făcut un apel la clasa politică în vederea modificării şi a modernizării legislaţiei rutiere din România, în contextul accidentului produs de un poliţist, în urma căruia o fată de 13 ani a decedat.

„Ministerul Afacerilor Interne a identificat o serie de măsuri de modificări de probleme pe care noi trebuie să le gestionăm în legislaţia rutieră şi de aceea, şi pe această cale, fac un apel la întreaga clasă politică să ne susţină în Parlament în demersul nostru de a modifica, de a moderniza legislaţia rutieră în România, cu tot ce înseamnă responsabilităţi, sancţiuni şi termene”, a mai declarat Bode

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare