Ministrul Consultării Publice și Dialogului Social, Gabriel Petrea a primit în Parlamentul României o echipă formată din 20 de tineri, care participă la programul „Cetățean la Parlament”, inițiativa organizației neguvernamentale Junior Chamber International România (JCI).
- Timp de 2 zile, tinerii vor însoți câte un deputat în cadrul sesiunilor de lucru, la întâlnirile de grup și în ședințele de plen, pentru a învăța cum se desfășoară activitatea parlamentară.
Ministrul Gabriel Petrea a avut luni, 13 noiembrie, o primă întâlnire cu tinerii participanți pentru a prelua inițiative, idei, sugestii, precum și soluții eficiente de îmbunătățire a relației dintre cetățeni și instituțiile publice.
După activitățile din Parlament, tinerii sunt așteptați miercuri, 15 noiembrie, la Ministerul Consultării Publice și Dialogului Social, pentru a dezbate cadrul legislativ de reglementare a risipei alimentare, o problemă de actualitate, semnalată de societatea civilă. La dezbaterea publică, vor participa și reprezentanți ai Ministerului Agricultării și Dezvoltării Rurale.
- Programul „Cetățean la Parlament” are ca obiectiv încurajarea tinerilor să devină cetățeni activi și familiarizarea lor cu activitățile administrației publice centrale, pentru a crește, pe termen lung, nivelul de educare, informare și implicare a cetățenilor în subiectele de interes public.
Totodată, prin acest program se dorește facilitarea relației dintre Parlament și societatea civilă, unul dintre obiectivele „Open Parliament”, angajament în cadrul Parteneriatului pentru o Guvernare Deschisă.
ecopolitic.ro