Ministrul Economiei, Florin Spătaru: Asigurarea materiilor prime de bază pentru dezvoltarea economică reprezintă un element esenţial

Asigurarea materiilor prime de bază pentru dezvoltarea economică reprezintă un element esenţial, iar acesta este motivul pentru care a fost relansată tema mineritului, a afirmat joi, ministrul Economiei, Florin Spătaru, într-o conferinţă de specialitate.

„Sunt câteva domenii către care ne aplecăm cu mare atenţie. Şi aici aş pleca de la bază. Asigurarea materiilor prime de bază pentru dezvoltarea economică reprezintă un element esenţial. Tocmai de aceea am relansat tema mineritului. Tocmai de aceea am relansat tema asigurării acestor materii prime critice atât prin exploatare primară, dar şi cu ajutorul acestei economii circulare. Asigurarea acestei baze practic ne dă posibilitatea să devenim flexibili şi să dezvoltăm la nivel economic sectoare caree sunt necesare. Pe de altă parte trebuie să ţinem cont de faptul că produsul intern brut al României, economia României, se bazează foarte mult pe mobilitate, pe sectorul auto-motive şi tocmai de aceea sunt două direcţii de care discutăm în acest moment: asigurarea cu semiconductori şi industria bateriilor. Pentru că e-mobilitate va deveni un element cheie în perioada imediat următoare. Un al treilea domeniu de care discutăm, oarecum conex cu primul, este industria chimică. Din nou, materii prime de bază, care pot asigura dezvoltarea economică ulterioară şi o creştere economică”, a spus Florin Spătaru.

El a menţionat faptul că economia României, ca şi economia europeană, se află într-un moment extrem de important pentru că pandemia a dat o nouă direcţie economiei europene. Aceasta se baza pe nişte relaţii comerciale cu zone comerciale şi cost competitiv.

Potrivit sursei citate, toată economia europeană era bazată pe o producţie care era externalizată în anumite zone, importul acelor produse şi asamblarea lor şi vânzarea pe piaţa europeană. În pandemie s-a realizat faptul că această globalizare a mediului economic nu mai funcţionează. A avut loc o criză a lanţurilor de aprovizionare, iar acum avem o criză energetică şi una geopolitică. În acest context, Spătaru a afirmat că trebuie mers în direcţia unei securităţi în aprovizionare. Din acest motiv, la nivelul Ministerului Economiei au început să fie dezvoltate strategii care să se alinieze principiilor generale la nivel european, două dintre acestea fiind Strategia pe economie circulară şi Strategia pentru creşterea competitivităţii economiei româneşti.

„Am venit cu această schemă de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare, pentru prima oară în 30 de ani, pentru că România este o ţară industrială. România are capabilităţi, are resurse minerale, are energia necesară, aveam această independenţă energetică mai mult decât alte ţări şi putem să devenim pol industrial pentru piaţa unică europeană. Şi în această direcţie încercăm să sprijinim, împreună cu mediul de afaceri, să sprijinim investiţiile în această direcţie”, a declarat Florin Spătaru.

Ministrul Economiei a afirmat că a cerut celor din zona privată să vină alături de instituţia pe care o conduce pentru a crea aceste politici şi strategii de dezvoltare economică pragmatice.

„Degeaba venim cu o strategie cu o sută de pagini care nu vor spune nimic. Trebui să acţionăm acum, trebuie să avem aceste proiecte chiar dacă nu avem o strategie foarte bine elaborată. Trebuie să venim cu proiecte pilot ca să vedem dacă ceea ce am gândit şi strategiile pe care propunem la nivelul Guvernului sunt fezabile sau dacă trebuie să le ajustăm şi să mergem în pas cu economia europeană pentru că direcţiile de dezvoltare nu pot fi altele decât cele nouă direcţii care au fost stabilite la nivelul Comisiei Europene”, a explicat Spătaru.

Nu în ultimul rând, oficialul a susţinut că va fi continuată Strategia pe producţia de baterii şi Strategia pentru producţia de hidrogen şi utilizarea hidrogenului la nivel industrial.

Publicaţia Bursa organizează, joi, cea de a VIII-a ediţie a conferinţei „România – Strategia dezvoltării”.

Sursa: AGERPRES

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare