Ministrul Economiei, Florin Spătaru, s-a întâlnit, vineri, cu Ambasadorul Israelului în România, Reuven Azar, discuțiile vizând creşterea volumului schimburilor comerciale, amplificarea prezenţei investiţionale israeliene în România şi generarea de noi proiecte de cooperare.
”Am fost onorat să primesc astăzi vizita E.S Ambasadorul Israelului în România, domnul Reuven Azar, la Ministerul Economiei. Înainte de toate, i-am transmis Excelenţei Sale felicitări pentru preluarea misiunii diplomatice în România. A fost o reală plăcere discuţia pragmatică purtată cu Excelenţa Sa referitoare la aprofundarea parteneriatului economic dintre România şi Statul Israel, prin creşterea volumului schimburilor comerciale, amplificarea prezenţei investiţionale israeliene în România şi generarea de noi proiecte de cooperare”, a transmis ministrul Economiei, Florin Spătaru, pe Facebook.
Cei doi au convenit asupra necesităţii ca cele două state să-şi intensifice colaborarea în domeniul apărării prin participarea la programe guvernamentale comune şi prin parteneriate între companiile din România şi Israel.