Ministrul economiei Claudiu Năsui spune că în ședința de coaliție de luni s-a decis ca declarația de beneficiar să fie amânată până la 1 octombrie.
„Până atunci vom încerca să convingem coaliția să revenim la sistemul din Austria. Adică sistemul care s-a aplicat și anul trecut în România, prin legea 108/2020, care nu chinuie sute de mii de firme cu o birocrație inutilă.
Declarația de beneficiar real este o declarație de aproximativ 10 foi prin care statul ne cere informații pe care le are deja. Și ni-le cere nu numai o dată, ci în fiecare an, chiar dacă nu se schimbă nimic.
Reușisem să eliminăm această declarație anul trecut, dar ea a revenit din cauza unui amendament care a fost strecurat pe furiș într-o lege anul acesta”, a scris Năsui, pe Facebook.