Ministrul Educaţiei: Am solicitat să fie verificate toate tezele de doctorat de la Academia de Poliţie  

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a anunţat miercuri seară că după retragerea acreditării Şcolii Doctorale de la Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Bucureşti, a solicitat Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) verificarea tuturor celor aproximativ 800 de teze de doctorat realizate la nivelul acestei şcoli, începând cu tezele de doctorat ale cadrelor didactice de la Academie, pentru a se constatat dacă sunt sau nu rezultatul unui plagiat.

”Am decis monitorizarea Academiei de Poliţie, trebuie să vedem din perspectiva noastră ce se întâmplă în cadrul acestei instituţii. Am solicitat la CNATCDU să verifice toate tezele de doctorat realizate la academia de Poliţie, vorbim despre acele peste 800 de teze de doctorat realizate în cadrul Academiei de Poliţie, să fie verificate pentru a vedea dacă sunt sau nu sunt plagiate”, a declarat ministrul Educaţiei Naţionale, Monica Anisie, la B1 TV.

În prima etapă, vor fi verificate tezele de doctorat ale cadrelor didactice din Academia de Poliţie, ulterior urmând a fi verificate şi celelalte teze, a precizat Monica Anisie.

”Nu a fost foarte uşor, dar decizia (de a retrage acreditarea Şcolii Doctorale de la Academia de Poliţie-n.r.) este una care arată că în educaţie trebuie să existe integritate”, a afirmat Anisie.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare