Ministrul Educației: Copiii care nu au acces la internet vor primi acasă, de la profesori, materiale didactice

Ministrul Educației, Monica Anisie, a anunțat, sâmbătă, că elevii care nu au acces la internet vor primi acasa materiale didactice de la profesori.

„Mulți contestatari ai acestor măsuri vorbesc despre rata scăzută a infectărilor în școală, venind cu exemplul altor țări din Europa, unde învățământul continuă în varianta clasică. Această abordare este una extrem de periculoasă, pentru că prezintă incomplet realitatea! Potrivit specialiștilor, mare parte dintre copii sunt potențiali transmițători asimptomatici ai virusului. Prin urmare, cifrele referitoare la rata infectării în rândul elevilor nu prezintă o imagine elocventă a situației”, a afirmat Monica Anisie, pe Facebook.

Ministrul Educației a precizat că toți profesorii care au nevoie de îndrumare pentru învățarea online vor beneficia, începând de marți, de webinarii, pentru fiecare materie, coordonate de experți din minister.

„Copiii care nu au acces la Internet vor primi acasă, de la profesori, materiale didactice pentru a asigura continuitatea învățării. Avem exemple de bune practici excepționale în fiecare județ, de la cadre didactice dedicate, pe care le voi face publice, începând cu săptămâna viitoare, pentru că merită să devină exemplu”, a afirmat Monica Anisie.

Săptămâna viitoare va fi pus la dispoziție, la nivel de județ, un telverde pentru profesori, elevi și părinți, unde vor fi răspunsuri și soluții la probleme punctuale, a anunțat ministrul Educației.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare