Ministrul Educației: David Popovici m-a rugat să susținem Educația fizică și mi-a urat să fac reforma pe care multă lume o așteaptă

Ministrul Educației a declarat la TVR INFO că a rămas impresionat de urarea pe care dublul campion la înot David Popovici i-a făcut-o când a mers la minister. Sorin Cîmpeanu s-a declarat impresionat și de maturitatea „elevului” de 17 ani Popovici care i-a cerut să sprijine disciplina Educație fizică în școală.

„Susținerea pe care am afirmat-o deja este pentru mai multe ore de educație fizică săptămânal. De altfel, aceste lucruri am avut plăcerea să le discut cu elevul, pentru că este elev, este un elev de mare excepție, David (Popovici, n.red), atunci când a fost la ministerul Educației și a fost premiat. Are o abordare foarte matură. M-a rugat, ne-a rugat să facem în așa fel încât să susținem această disciplină – Educația fizică- în paralel cu alte discipline, nu în detrimentul altor discipline. Am fost impresionat de urarea lui: că își dorește dă facă performanță deosebită în înot și asta o spunea acum câteva luni, în luna septembrie, și că îmi dorește și mie să pot să fac reforma pe care multă lume o așteaptă în învățământ” – a declarat ministrul Educației la TVR INFO.

David Popovici a câștigat la Campionatele Mondiale de Natație de la Budapesta o medalie de aur la proba-regină a nataţiei, cea de 100 de metri liber, și o altă medalie  de aur în proba de 200 de metri liber.

Performanţa adolescentului de 17 ani a mai fost reuşită acum 30 de ani de americanul Jim Montgomery.

Duminică seara, David Popovici și Robert Glință, finalist în două probe la Campionatul Mondial, au fost așteptați de foști sportivi și de oficialități la aeroport, la întoarcerea în țară.

David Popovici a fost premiat azi la Palatul Victoria pentru rezultatele obținute cu suma de un milion de lei, echivalentul a 200.000 de euro.

SHARE

URMĂREȘTE-NE PE

Campanii publicitare
    sales banner

Articole Similare