Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu a transmis felicitări celor peste 12.000 de candidați care au luat peste nota 7.00 la concursul de “titularizare”! Felicitări, în mod deosebit, celor 146 candidați care au luat nota 10.00! Numărul posturilor “titularizabile” este anul acesta de 5.163, spune ministrul.
”Dacă proiectele noilor legi vor fi adoptate, anul viitor estimăm că vor fi peste 10.000 posturi “titularizabile”. Mai mult și mai important decât atât, noile mecanisme vor asigura creșterea calității proceselor de pregătire și a formarii inițiale și vor înlătura principiul actual “dacă vrei sa devii profesor, te descurci”! Este trist că 4.573 candidați au luat note mai mici decât nota 5.00”, mai afirmă ministrul.
Astăzi, la ora 10.00, se publica rezultatele înregistrate la proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar 2022 (înainte de contestaţii).
Județele CJ, BN, BC, B, NT, AR, PH și DB au avut cele mai bune rezultate din perspectiva notelor mai mari de 7.00 (peste 50% din total candidați)
Județele CL, GR, TL, și MH au avut cele mai slabe rezultate din perspectiva notelor mai mari de 7.00 (sub 40% din total candidați).
• Rata notelor (inițiale) peste 7.00 obținute la nivel national de candidați este 48,68% (în creștere cu peste 4%, față de rezultatele consemnate anul trecut, anume 44,47%).
• Rata notelor (inițiale) între 5.00 și 7.00 este de 32,91% la nivel național (în scădere, comparativ cu anul trecut – 35,49%). 8.176 candidați au obținut note între 5.00 și 6.99 în această sesiune.
• Rata notelor (inițiale) sub 5.00 este de 20,04% la nivel național (în scădere comparativ cu anul trecut – 23,06%). Totuși, 4.573 candidați înseamnă foarte mult, fiind un puternic semnal de alarma.
• Din promoția curentă, 45,83% dintre candidați au obținut note inițiale peste 7.00, mai mult cu 5% decât anul trecut (40,63%).
• 146 de candidați au obținut nota 10.00 (față de 130 în 2021), iar 11.948 de candidați au obținut note între 7.00 și 9,99.
• La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 27.148 de candidaţi (dintr-un total de 31.531 de candidaţi cu drept de participare).
• În centrele de evaluare au fost notate 24.843 de lucrări (dintre cele 24.862 de lucrări trimise), întrucât: 2.223 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, 47 de candidați au fost eliminați (15 candidați pentru fraudă și 32 de candidați din alte motive), iar lucrările a 35 de candidați au fost anulate (16 lucrări în centrele de examen, respectiv 19 lucrări în centrele de evaluare) din motive legate de nerespectarea metodologiei. Candidaţii eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă nu vor fi repartizaţi/nu vor putea ocupa posturi didactice/catedre în anul școlar 2022 – 2023.
Contestaţiile se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene sau prin mijloace electronice în data de 19 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 20 iulie, până la ora 12:00.
Rezultatele finale se afişează la sediile inspectoratelor şcolare judeţene şi pe site-ul dedicat în data de 27 iulie.
Pentru a obţine statutul de titular, un candidat trebuie să obţină minimum nota 7.00 atât la proba scrisă, cât şi la inspecţia specială la clasă/proba practică şi să fie repartizat pe un post didactic vacant publicat pentru angajarea pe perioadă nedeterminată.
Nota la proba scrisă are o pondere de 75% din media de repartizare, iar nota la inspecţia specială la clasă sau la proba practică are o pondere de 25% din media de repartizare.